Lumea nu mai vrea să meargă la război | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lumea nu mai vrea să meargă la război

Statele Unite intenționează să ceară sprijinul Canadei pentru constituirea celor patru batalioane ale NATO ce ar urma să fie desfășurate în estul Europei, întrucât unele state sunt reticente să contribuie la crearea acestei forțe, care trebuie aprobată la summitul NATO din luna iulie. În ciuda demonstrației de forță sugerată de numeroasele manevre militare la care peste 20 de state membre ale NATO au participat în estul Europei, Alianța avansează lent în demersul de constituire a celor patru batalioane, care vor avea în total circa 4.000 de soldați și vor fi dislocate în cele trei state baltice (Estonia, Letonia și Lituania) și în Polonia.
Deocamdată numai SUA, Marea Britanie și Germania s-au arătat dispuse să contribuie la acest efort, cu circa o mie de soldați fiecare. „Aliații europeni au motive pe care le invocă pentru a nu se angaja. Ele au probleme acasă, în Africa, în Afganistan. Pur și simplu nu au bani", susține un diplomat al NATO implicat în negocieri.
Reticența unor guverne europene de a contribui la această mobilizare, cea mai substanțială după terminarea Războiului Rece, ilustrează mai degrabă îndoielile interne ale acestora asupra obiectivelor Alianței, și anume dacă nu cumva NATO ar trebui să aibă în vedere mai mult combaterea grupărilor teroriste și fluxul necontrolat de migranți decât o prezență în flancul estic ce stârnește proteste din partea Rusiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro