Luptătoarele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Luptătoarele

Dezbaterea publică desfăşurată, joi, la Cabana Stejaru a demonstrat că la Brăila comunitatea locală începe să reacţioneze atunci când îşi vede interesele ameninţate. Cele 260 de persoane care s-au deplasat până la acea sală de festivităţi din afara municipiului, neîncălzită şi cu o sonorizare execrabilă, s-au pronunţat, cât se poate de răspicat, împotriva tăierii copacilor din Pădurea Stejaru. Au fost acolo tot felul de voci: de politicieni versaţi, care au ştiut să îşi articuleze discursurile în aşa fel încât să fie cât mai penetrante şi tăioase; de ONG-işti cu opinii bine închegate; de intelectuali cu idei bine formulate. Acolo s-au auzit, însă, şi vocile unor oameni simpli care, deşi nu au excelat în a-şi alege foarte bine cuvintele, au reuşit să le transmită "investitorilor" care ar vrea să taie arborii pentru a-şi satisface interesele imobiliare un mesaj pe cât de simplu pe atât de tranşant: "Luaţi, bă, labele de pe pădurea noastră!"
Pensionara Eliza Bănică este o luptătoare. Ştie că are drepturi, ca orice alt cetăţean european, şi nu permite nimănui să i le calce în picioare. Astă-vară, nu s-a lăsat până când nu a determinat autorităţile locale să închidă terasa unei cârciumi care se extinsese fără drept pe spaţiul comun din faţa blocului unde locuieşte ea. "Nu suport să văd cum ne sfidează patronul ăsta. A devenit ceva de neconceput. Întâi a fost acolo un magazin de piese auto, dar acum s-a transformat în cârciumă. Vin beţivii la noi în bloc şi urinează pe casa scării, fac scandal, ne deranjează. Noi n-am fost de acord cu asa ceva, nici preşedintele asociaţiei nu a fost de acord, dar cu toate astea terasa funcţionează în continuare, e teroare ce-i acolo", ne declara, în iulie, Eliza Bănică. Ne-a spus atunci că ei nu îi e frică de nimeni şi că, până când nu o să aibă linişte sub balcon, nu se lasă. Şi nu s-a lăsat! A fost în audienţe la Primărie de câteva ori şi, până la urmă, Poliţia Locală a somat patronul în cauză să îşi desfiinţeze terasa. E drept că a făcut-o la sfârşit de sezon, în ultimele zile ale lunii august, dar fără zbaterile Elizei Bănică probabil că terasa în cauză ar fi mai funcţionat câteva săptămâni, fără probleme.

La dezbaterea de joi, Eliza s-a indignat mai întâi de faptul că sonorizarea este atât de proastă încât ea, care prinsese loc doar în spatele sălii, nu aude nimic. A vociferat, s-a certat cu cei de la Agenţia de Protecţia Mediului, care moderau dezbaterea, şi până la urmă a reuşit să fie prima reprezentantă a Brăilei care a luat cuvântul la microfon pentru a-şi spune păsul. "Vreţi să vorbiţi, doamnă, să le puneţi întrebări investitorilor?" a întrebat-o Daniela Dobre, şefa Serviciului Autorizări din cadrul APM Brăila, cu care se "ţigănise" până atunci pentru că, în spate fiind, nu auzise nimic din ce se vorbea în faţa sălii. "Vreau, da ce, crezi că mi-e ruşine?!", a ţipat Eliza Bănică şi, cu un gest de româncă nedusă prea mult la biserică, a înşfăcat microfonul. Mică de statură şi puţină la trup, brăileanca a luat o atitudine ofensivă şi a strigat răspicat: "Proprietarii... ăştia care vor să taie pădurea, sunt aici?! Unde sunt, că vreau să-i văd şi eu la faţă!". Pe jumătate amuzată, pe jumătate surescitată de atitudinea bătăioasă a bătrânei, sala i-a răspuns: "Nu sunt proprietarii, se ascund...". "Să stea ascunşi, că dacă pun mâna pe ei...", a tunat Eliza, stârnind râsete dar şi aplauze. "Să se ducă unde au avut ei pădure, nu să vină aici să taie pădurea noastră. Să n-o facă pe nebunii că mă leg de un copac şi nu plec de acolo până când nu lasă pădurea în pace", a spus femeia, printre ropotele de aplauze şi încurajări. Apoi, înainte de a lăsa microfonul din mână, a adresat o întrebare cu surprinzător de mult tâlc: "Ce avocat a avut Primăria, măi, de au câştigat ăştia drepturile litigioase şi s-au făcut proprietari pe pădurea Brăilei!?". "Bravo, mamaie!", a gratulat-o din sală o voce încărcată nu de ironie, ci de respect.

Luptătoarea din spatele tastaturii

O altă voce a societăţii civile care s-a mai făcut auzită şi cu alte prilejuri, pe alte teme de interes, a fost cea a Aureliei Cernat. Susţinătoare înflăcărată a cauzei câinilor maidanezi, dar şi opozantă făţişă a autorităţilor locale, indignată de treaba de mântuială şi de lipsa de viziune a celor care ne conduc oraşul, Aurelia Cernat se numără printre puţinii comentatori de pe forumuri care îşi semnează mesajele cu numele său real. Nu se teme să îşi dezvăluie identitatea atunci când îşi exprimă punctele de vedere, chiar dacă uneori mesajele sale sunt luate în râs de alţi comentatori. Aurelia Cernat se implică. Atunci când nu îi convine ceva, ia atitudine fără să se ascundă în spatele unor pseudonime, iar asta dă autenticitate acţiunilor sale.
La dezbaterea de miercuri, Cernat s-a numărat printre cei care au luat cuvântul pentru a le transmite, tranşant, celor care vor să taie din pădurea Stejară că nu e de acord cu ei şi că va lupta până la capăt ca să le împiedice demersul. "Vor să distrugă ceva care de fapt nu le aparţine, la care nu au contribuit cu nimic. Nu trebuie să îi lăsăm. Pădurea trebuie respectată, trebuie lăsată să aibă propria ei viaţă. Să nu-i lăsăm să ne taie pădurea!", a fost mesajul Aureliei Cernat, una dintre luptătoarele veritabile ale opiniei publice brăilene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro