• Romgal Romanu și Dunărea Gropeni se luptă pentru titlul de campioană județeană • Viitorul Cireșu a stabilit scorul etapei, 7-0, cu Victoria Dedulești
Pe măsură ce trec etapele, meciurile din Liga a V-a devin tot mai interesante iar lupta pentru podium continuă în ambele serii din județul Brăila. După ce AFC Urleasca nu s-a mai înscris în competiție, în Seria I alte formații sunt acum în prim plan. Lupta pentru titlul de campioană județeană pare a se da între Romgal Romanu și Dunărea Gropeni. După runda a 20-a ambele au același număr de puncte, 44, ordinea în clasament fiind decisă de golaveraj, însă un cuvânt de spus mai au alte două echipe, Victoria Traian II și CS Râmnicelu. Nivelul valoric a crescut în această serie, astfel că finalul de sezon se anunță a fi unul “incendiar”. Seria a II-a a fost și rămâne cea mai puternică, dovadă fiind numărul de remize înregistrate în această etapă. Viitorul Cireșu a stabilit scorul etapei 7-0, pe teren propriu, cu Victoria Dedulești
Cu patru reușite pentru Dunărea Gropeni, Ionuț Daniliuc a fost golgheterul rundei a 20-a.
Podiumul în Seria I: 1. Romgal Romanu 44 puncte (golaveraj: 64-23), 2. Dunărea Gropeni 44 puncte (59-25), 3. Victoria Traian II 41 puncte.
Podiumul în Seria a II-a: 1. Viitorul Cireșu 44 puncte, 2. Voința Vișani 42 puncte, 3. Voința Făurei Sat 40 puncte.
Rezultatele și marcatorii etapei a 20-a
Seria I:
- Gloria Movila Miresii – Dunărea Gropeni, 2-5 (0-5). Munteanu (min. 77, 87) / Daniliuc (min. 13, 20, 24, 43), Moldovan (min. 30).
- Dacia Bertești – Dunărea Tichilești, 0-4 (0-2). Zainea (min. 26), Sfârtoc (min. 31), Dincă (min. 70, 85).
- CS Râmnicelu – Voința Plopu, 2-1 (1-1). Toboșaru (min. 45), Costin (min. 70) / Ștefan (min. 21).
- Tractorul Viziru – Victoria Traian II, 0-3 (0-3). Ciocan (min. 25, 40), Done (min. 32).
- Siretul Vădeni – Dinamic Unirea, 1-3 (0-2). Dorașcu (min. 61) / C. Bogdan (min. 17), Tănase (min. 35), Neagu (min. 80).
- Stanriz Stăncuța – AFC Tichilești, 0-3 (omologat).
Seria a II-a:
- Local Mircea Vodă – Viitorul Șuțești, 1-1 (0-0). M. Vizireanu (min. 94) / Coman (min. 50).
- Voința Făurei Sat – Voința Surdila Găiseanca, 1-1 (0-1). Spînu (min. 72) / R. Barbu (min. 12).
- Viitorul Cireșu – Victoria Dedulești, 7-0 (5-0). Matei (min. 11), Turcu (min. 13), Stan (min. 18), M. Popa (min. 35), Duret (min. 44), Drăgan (min. 56), I. Popa (min. 68).
- Voința Vișani – Unirea Gădiștea, 4-2 (1-2). Vlaicu (min. 43), Sîrbu (min. 60), Tonea (min. 75, 90) / Răileanu (min. 21), Tatu (min. 38).
- AS Jirlău – Voința Bărăganul, 2-4 (1-4). Dunose (min. 44, 92) / Georgescu (min. 16, 35, 36), Șerban (min. 23).
- Spicul Zăvoaia – Comagrim Dudești, 1-4 (1-2). Talos (min. 9) / Dogaru (min. 25), Mușat (min. 28), David (min. 68), Ene (min. 94).
- AS Ulmu – Voința Racovița, 3-3 (3-1). Moruz (min. 4, 7, 33) / Toader (min. 40), Lică (min. 55), Jinga (min. 71).