"Luptele au fost oprite în jurul aeroportului în urma negocierilor" între generalul ucrainean Volodîmir Askarov şi generalul rus Aleksandr Lenţov, a declarat Statul Major al operaţiunii ucrainene în estul ţării într-un comunicat pe pagina sa de Facebook, citat de agerpres.ro.
Locuitori din cartierele din apropierea aeroportului din Doneţk au declarat pentru AFP că tirurile au încetat luni seara, în jurul orei 19.00 GMT.
Unul din liderii separatişti, Andrei Purghin, a declarat pentru AFP că negocieri în legătură cu aeroportul erau în curs de desfăşurare "între militari" şi "vor continua la Doneţk cu OSCE în cadrul acordurilor de la Minsk".
Acordurile de la Minsk încheiate în septembrie între Kiev şi rebeli cu participarea Moscovei şi OSCE au permis instaurarea unei încetări a focului, astăzi muribundă.
Aeroportul din Doneţk este unul dintre punctele fierbinţi din estul separatist prorus disputat de armata ucraineană şi rebeli de mai multe luni.
Luni dimineaţă, un purtător de cuvânt militar ucrainean Andri Lîsenko a declarat că este imposibil de făcut un bilanţ al pierderilor din zona aeroportului din cauza luptelor neîntrerupte timp de trei zile.