Mârlănia graffiti. Un fel de „Numele proștilor, pe toate gardurile!” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mârlănia graffiti. Un fel de „Numele proștilor, pe toate gardurile!”

* moda graffiti începe să ia amploare din ce în ce mai mult în Municipiul Brăila, însă nu neapărat în sensul apariției unor opere de artă stradală care să se evidențieze și să schimbe peisajul dezolant al blocurilor gri, ci din contră * mii de mâzgăleli ”decorează”, mai nou, aproape toate intrările în scările de blocuri, pereții diverselor clădiri, fie ele chiar și de patrimoniu sau situate în centrul orașului, semne de circulație, bănci, garduri etc. * din nefericire, cele mai multe dintre aceste ”opere” nu au mai nimic de transmis, poate doar iscălitura ”artiștilor” * întrebat în legătură cu gardul proaspăt renovat de la fostul Liceu Forestier, care deja a fost ”semnat” de un presupus graffer, primarul Marian Dragomir s-a arătat deranjat de acest fenomen, precizând că autorii insistă să își demonstreze lipsa talentului

 

Tot mai multe clădiri din Municipiul Brăila ajung să fie vandalizate peste noapte de grafferi amatori, unele dintre ele chiar proaspăt renovate. Scări de blocuri ”bifate”, pereții caselor mâzgăliți (chiar și case de patrimoniu), statui, indicatoare rutiere, stâlpi, geamurile și pereții magazinelor, băncile din Centrul Istoric și așa mai departe - toate au devenit material de lucru pentru așa-ziși grafferi, însă ale căror ”opere de artă”, în general, se rezumă la a fi o banală semnătură. Cert este că în ultima vreme moda graffiti a prins tot mai mult la tinerii din oraș. Din nefericire nu în sensul în care aceștia să realizeze adevărate opere de artă pe străzi, ci pur și simplu mâzgălituri peste mâzgălituri, care în esență nu au niciun mesaj de transmis. Pentru orice trecător dispus să observe aceste desene, este limpede că amatorii de graffiti brăileni se întrec doar în semnături, nu în creații. Unele ceva mai stilizate, însă majoritatea de-a dreptul hidoase. Practic, rareori brăilenii pot să dea nas în nas cu vreun desen puțin mai reușit al grafferilor pe străzile mai importante. Culmea, graffiti de calibru fiind mai lesne de găsit în zonele de la periferie. Rezultatul? Un aspect general dezolant al orașului, care induce oricărei persoane ajunsă în vizită în Brăila sentimentul că tocmai a pășit într-un cartier rău famat sau pur și simplu neîngrijit.

Autoritățile recunosc că au sesizat această nouă modă în rândul tinerilor, de a mâzgăli cu spray-urile tot mai multe clădiri, însă susțin că fenomenul este unul greu de controlat. Primarul Marian Dragomir a afirmat că municipalitatea este dispusă să le permită tinerilor să se exprime artistic, dar în zone amenajate special în acest sens, unde lucrările să aducă un plus aspectului clădirilor.

Reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Brăila ne-au transmis că au avut foarte puține cazuri legate de grafferi până în prezent, deoarece oamenii nu sesizează în momentul în care asistă la astfel de acte de vandalism. Aceștia chiar au lansat un apel către cetățeni de a semnala polițiștii locali ori de câte ori observă că vreo persoană mâzgălește clădiri sau alte bunuri de pe domeniul public.

 

Gardul nou de la fostul Liceul Forestier, vandalizat

Așa cum am mai anunțat în alte ediții ale cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”,  clădirea în care în trecut funcționa Grupul școlar de Prelucrarea Lemnului ”Constantin Brâncuși” (fostul Liceu Forestier) se află în plină reabilitare. Acesta va fi sediul principal pentru plata taxelor și impozitelor din Municipiul Brăila. Ei bine, printre ultimele piese din proiectul de reabilitare al acestei clădiri a fost și reabilitarea gardului. Acesta a fost realizat lunile trecute însă nu a rezistat prea mult fără să primească ”avizul” grafferilor. Gardul poartă deja semnătura unui vandal. Întrebat în legătură cu acest lucru, dar și cu faptul că în ultima vreme au apărut tot mai multe semnături realizate cu spray-ul pe zidurile clădirilor din oraș, fie ele publice sau private, primarul Marian Dragomir s-a arătat dezamăgit de acest tip de abordare.

”La ceas de noapte, ca infractorii, pentru că le e rușine să îi vadă lumea, deoarece nu au niciun talent, și-au scris numele pe clădirea respectivă. În copilăria mea era un proverb cu numele cuiva pe toate gardurile. În situația de față proverbul se confirmă, a declarat Dragomir, revoltat.

Primarul a adăugat că a sesizat la rândul său, cu dezamăgire, faptul că apar tot mai multe mâzgăleli pe clădirile din oraș. Acesta a dorit să amintească faptul că în trecut le-a făcut o ofertă grafferilor să deseneze pe anumite clădiri special alese de către municipalitate, pe anumite teme date, astfel încât ambele părți să aibă de câștigat. Totuși, abordarea a rămas fără ecou. Edilul-șef a subliniat că în continuare Primăria Municipiului Brăila este dispusă să pună la dispoziție spații și chiar vopseluri pentru artiști, cu condiția ca operele realizate să înfrumusețeze clădirile alese pentru așa ceva, nu să le strice și mai tare.

”Am constatat și noi cu tristețe că probabil un grup de tineri mâzgălește tot mai multe clădiri din oraș, semne de circulație, băncuțe și așa mai departe. Constatăm că nu au niciun talent. Adică desenele lor sunt chiar urâte. Dar dacă doresc să se specializeze, noi îi invităm să facă acest lucru într-un mod organizat pentru a picta anumite zone din Municipiul Brăila, cu vopsea pusă la dispoziție de Primărie. Bineînțeles, totul pe baza unor desene și schițe aprobate anterior. Dar desene care să fie mult mai frumoase, plăcute privirii. Comparativ cu aceste mâzgăleli, care ar fi mult mai reușite dacă le-ar face un copil de clasa I, sincer”, a mai completat primarul.

 

Poliția Locală solicită mai multă implicare din partea cetățenilor

Reprezentanții Poliției Locale Brăila ne-au transmis că nu au avut foarte multe cazuri legate de grafferi în evidență. Aceasta pe de o parte pentru că multe dintre mâzgălelile de pe ziduri sunt făcute noaptea, rapid, astfel că autorii pot dispărea foarte ușor. Pe de altă parte, pentru că nici brăilenii nu au reclamat astfel de situații. Polițiștii comunitari chiar au lansat un apel cu această ocazie la cetățeni, de a suna la dispecerat ori de câte ori sunt martorii unor astfel de acte de vandalism, pentru ca un echipaj să se deplaseze la fața locului cât mai repede cu putință.

Cele mai recente două astfel de cazuri reperate și sancționate de polițiștii locali au fost anul trecut și în 2020, după cum ne-au precizat aceștia. Mai precis, un minor de 16 ani a fost prins în luna iunie a anului trecut în timp ce desena gardul Colegiului Tehnic ”Edmond Nicolau”. Acesta a fost sancționat contravențional cu 50 lei. De asemenea, în 2020, polițiștii au surprins un alt minor când desena pe un imobil din oraș. Și aici contravenția a fost tot de 50 lei.

La origini, graffiti-ul a apărut în Statele Unite ale Americii, fiind considerat încă de la vremea respectivă un act de rebeliune. Acest tip de artă a fost asimilat de cultura muzicii rap. În general, un graffiti este alcătuit dintr-un text caligrafiat cât mai interesant, în culori, dar care poate conține și elemente grafice. Desenele ar trebui să fie cât mai complicate și să abordeze teme și stiluri diferite, tocmai pentru ca grafferii să se distingă unul de celălalt și să se evidențieze. Există și artă stradală de calitate, graffiti-urile putând chiar să resusciteze complet aspectul unor clădiri. Astfel de exemple au ajuns în nenumărate rânduri și în atenția presei centrale, însă este limpede că semnăturile care au împânzit Municipiul Brăila nu intră în această categorie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro