Măreția ta, care nu e de la tine | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Măreția ta, care nu e de la tine

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

Umilința este calea cunoașterii de sine pentru a cunoaște măreția care nu e de la tine. Umilința nu înseamnă să cunoști non-valoarea și micimea, ci să recunoști valoarea care ți s-a dat pentru Cer - dată de Cel care Ți-a dat totul, pentru că Îi ești Fiu.

Însă atunci când îl vezi vinovat pe altul - și astfel te faci vinovat, în oglindă, deodată cu el - judecându-l cu pretexte diferite, dar cu același mic scop, demonstrezi nu smerenia, ci micimea, care te împiedică să urmezi Fiului lui Dumnezeu. El este Cel care te ajută în drumul spre Tatăl, dacă îți dorești locul tău din Cer, pentru că El este Cel care a predat toate lecțiile;  nu mai ai nimic de adăugat la ceea ce a predat deja. Urmează-L, - fără aroganța de a crede că poți adăuga ceva diferit sfințeniei, urmând „calea ta” -, și Calea Lui te va duce acolo unde este păstrat locul tău. Nu este altă Cale care duce spre Cer.

Pregătește-te pentru „jugul” Iubirii; este tot ce ai de învățat aici.

 

„Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.

Da, Părinte, căci așa a fost bunăvoirea înaintea Ta.

Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere.

Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre.

Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.”

(Sfânta Evanghelie după Matei, XI, 25-30)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro