MAE confirmă eliberarea unui român aflat la bordul unei nave greceşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MAE confirmă eliberarea unui român aflat la bordul unei nave greceşti


Ministerul de Externe a confirmat că un cetăţean român făcea parte din echipajul cargobotului elen Filitsa, eliberat luni noaptea, după o captivitate de aproape trei luni, de piraţii somalezi, în urma plătirii unei recompense de către compania proprietară a vasului.

Vasul Filitsa fusese capturat în jurul datei de 11 noiembrie, în largul insulelor Seychelles, iar Ministerul Afacerilor Externe ştia din data 16 noiembrie că la bordul cargobotului se afla şi un cetăţean român, după ce a fost informat în acest sens de compania navală elenă proprietară a vasului. "MAE a demarat procedurile specifice în astfel de situaţii, imediat după ce a fost informat de compania navală grecească proprietară a navei despre răpirea cargoului elen 'M/V Filitsa' de către piraţii somalezi, pe data de 16 noiembrie 2009", a precizat purtătorul de cuvânt al MAE, Lucian Rosenfeld. Compania navală a confirmat, la acea dată, existenţa unui cetăţean român printre cei 22 de membri ai echipajului.

MAE subliniază că "a fost păstrată o discreţie totală" asupra cazului, pentru că orice mediatizare putea pune în pericol negocierile şi viaţa celor răpiţi. Conform procedurilor în vigoare, negocierile au fost purtate direct între proprietarii navei şi răpitori, precizează MAE.

Ambasada României la Atena a monitorizat cazul şi a informat permanent familia cetăţeanului român în legătură cu evoluţia situaţiei. Ambasada a anunţat familia asupra eliberării acestuia, a declarat Lucian Rosenfeld.

De asemenea, Ambasada României la Atena a păstrat o legătură constantă cu celula de criză formată în cadrul companiei proprietară a navei, care s-a ocupat de negocieri, precum şi cu autorităţile elene.

"Reamintim că procedura de urmat în astfel de cazuri este discreţia totală, publicitatea în astfel de cazuri este nocivă negocierilor purtate, existând riscul să afecteze siguranţa cetăţenilor răpiţi", a insistat purtătorul de cuvânt al MAE, Lucian Rosenfeld.

Cargoul elen Filitsa, cu 22 de membri ai echipajului la bord, a fost eliberat luni noapte de piraţii somalezi, după plata unei răscumpărări. Vasul, capturat în largul insulelor Seychelles în 11 noiembrie, transporta produse chimice în Africa de Sud. Răscumpărarea a fost plătită luni, dar proprietarul vasului, Order Shipping, a refuzat să precizeze despre ce sumă este vorba. Potrivit AFP, care citează piraţi, a fost vorba de două sau trei milioane de dolari.

BBC, AFP şi China Nouă au anunţat că echipajul este format din 19 marinari filipinezi şi trei ofiţeri greci. Pe de altă parte, AP şi Press Association afirmau că la bord se află trei greci, 18 filipinezi şi un român.

Surse oficiale citate de agenţiile internaţionale de presă au dat asigurări că toţi membri echipajului sunt în stare bună.

Nava elenă era unul dintre cele 12 vase, cu 250 de marinari la bord în total, care sunt deţinute în prezent de piraţii somalezi. Piraţii somalezi ar fi reuşit să primească răscumpărări de 60 de milioane de dolari în 2009 pentru vasele şi marinarii capturaţi.

În prezent, piraţii somalezi mai ţin captive două nave cu marinari români la bord. Asian Glory a fost capturat de piraţii somalezi la 1 ianuarie 2010 în Golful Aden, în timp ce transporta maşini din Singapore în Arabia Saudită. Nava are doi români la bord.

Alţi doi marinari români se află la bordul vasului St. James Park, capturat la 28 decembrie de piraţi somalezi. Nava a fost capturată în timp ce se îndrepta spre Thailanda, din Spania, pe o rută maritimă cheie, patrulată de navele internaţionale implicate în lupta antipiraterie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro