Mergi la conţinutul principal

Mai multe case din zona Radu Negru rămân fără curent

Azi, consumatorii "Electrica" situaţi pe mai multe străzi din cartierul Radu Negru nu vor avea curent din cauză că în zonă compania efectuează lucrări de revizie tehnică la echipamentele din posturile de transformare şi la liniile electrice aeriene. Potrivit anunţului "Electrica - Distribuţie" Brăila, în intervalul 10.00 - 12.00, va fi întreruptă furnizarea în cazul consumatorilor situaţi pe străzile Chişinău şi Gheorghe Constantinescu (între Calera Călăraşilor şi Gr. Alexandrescu), precum şi străzile Abrud, Ecaterina Teodoroiu, Bărăganului, Nicolae Iorga, Mircea Vodă şi Calea Călăraşilor (între Chişinău şi Castanului). De asemenea, pentru ziua de marţi, 20 aprilie, în intervalul orar 9.00 - 16.00 este programată întreruperea furnizării energiei electrice şi în cazul blocului 39 din cartierul Viziru III.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro