Seismul s-a produs la ora 17.16 (13.16, ora României) în Oceanul Indian, la 78 kilometri sud-vest de oraşul Padang, la o adâncime de 71 kilometri.
Un seism de 8 grade s-a produs marţi în insulele Samoa, iar epicentrul a fost localizat la circa 200 kilometri sud-vest de Apia. Seismul s-a soldat cu cel puţin 113 morţi.
Seismul a lovit arhipelagul Samoa, format din statul independent Samoa, ce regrupează circa 219.000 locuitori, şi Samoa americane, administrate de Washington şi care au 65.000 locuitori. Seismul a fost urmat de un tsunami 20 de minute mai târziu.
Preşedintele Barack Obama a declarat stare de catastrofă în insulele Samoa americane.
Potrivit oficialilor, un val de 7,5 metri a distrus numeroase clădiri de pe coastă.