Mai nou, pesedistul Rizea a ajuns şi impresar de primari. Îi ia gratis de la PDL şi îi vinde scump la PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mai nou, pesedistul Rizea a ajuns şi impresar de primari. Îi ia gratis de la PDL şi îi vinde scump la PSD

Iată că anul 2014 îl prinde pe Rizea (e drept că tot la costum Armani) în comuna Viziru, pe un maidan cu pretenţii de stadion, negociind transferul unui nene de vreo 70 de ani, care întâmplător este primar în comuna amintită mai sus. Şi după ce a reuşit să obţină semnătura (acordul de principiu) primarului Dima Priceputu, de a se transfera de la PDL la PSD, Cristian Rizea a început să urle pe uliţele comunei că iată ce mare mărgică a făcut el. Păi, şi Milano, Torino, cui le lăsaşi, bre Rizeo?
E clar, prin acest transfer de senzaţie PSD Brăila va aduna pe puţin 105% la alegerile europarlamentare. Căci bănuiesc că nu degeaba lui Dima îi zice Priceputu. Ia să îl vedem acum cât e de priceput. Căci în ceea ce priveşte mânuirea limbii române, nu stă tocmai pe roze, ca să nu zic trandafiri. E drept că de la oamenii de la ţară nu poţi emite cine ştie ce pretenţii, dar nu ştiu cum se face că 90% dintre agramaţii "care este" sunt membri, simpatizanţi sau votanţi ai PSD. În rest, ăialalţi 10% sunt plagiatori sau doar hoţi nedovediţi încă de justiţie. Aşadar, ca să revenim la dl. primar Priceputu, iată declaraţie de senzaţie colea: "Deşi foarte mulţi fac asemenea panaramă, ceea ce nu îmi place, printre ăştia mă număr şi eu acum".
Care va să zică, nen-tu Priceputu încearcă să ne spună că urăşte trădarea, dar îi iubeşte pe trădători. Un pic pe invers faţă de cum a zis-o Iulius Caesar la vremea lui, nu-i aşa?
Deocamdată, deputatul Rizea nu îl poate folosi ca titular pe primarul Dima Priceputu, pentru că acesta încă este legat de contract cu PDL, cel puţin până la alegerile locale din 2016. Dar Rizea îl va folosi ca extremă ascunsă pe primarul din Viziru, care bănuiesc că deja a primit misiunea de a prosti alegătorii din comună ca să voteze cu PSD, căci acest partid le va mări pensiile, le va da ajutoare sociale mai consistente, dar până atunci, poftim, le dă doar o găleată din plastic, un kil de mălai şi... cam atât, căci e criză, băi ţărani din Viziru, nu aţi auzit?

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro