Majorarea pensiilor, egala cu datoria Romaniei catre UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Majorarea pensiilor, egala cu datoria Romaniei catre UE

Amanarea pentru 1 ianuarie 2010 a majorarii punctului de pensie, cu 50% pentru grupa I si cu 25% pentru grupa a II-a de munca, a fost una dintre nemultumirile exprimate de pensionari la sedinta Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Varstnice Braila. Reprezentantii pensionarilor au considerat ca le este incalcat un drept care deja a fost castigat si s-au aratat sceptici cu privire la respectarea noului termen stabilit de Guvern pentru majorarea pensiilor. Prefectul judetului, Mihaela Marcu, a pus pe seama crizei decizia Guvernului de a amana cu un an, de la 1 ianuarie 2009 pana la 1 ianuarie 2010, termenul de aplicare a Legii de recalculare a pensiilor pentru cei care au lucrat in grupele I si II de munca. "Plata pensiilor pentru grupele de munca a fost prorogata si sa ne ajute Dumnezeu sa se gaseasca solutii economice. E o chestiune de solidaritate mondiala, nu tine de culoarea sau vointa politica, ci de motoarele vietii economice", a declarat Mihaela Marcu. Directorul adjunct al Casei Judetene de Pensii Braila, Aurelia Sisu, a precizat ca majorarea pensiilor implica verificarea intregii baze de date, ceea ce implica un mare volum de munca, insa este vorba si de un efort financiar impresionant. "Avem baza de date, dar banii nu sunt. Suma necesara este cam cat datoria Romaniei catre Uniunea Europeana", a spus Aurelia Sisu.
De majorare ar fi beneficiat 1,8 milioane de pensionari, care au lucrat in conditii grele de munca, din totalul de 4,6 milioane de persoane care primesc pensie de stat. Efortul financiar pentru aplicarea majorarii era estimat la echivalentul a 800 milioane de euro, in 2009. Reprezentatul CJP Braila a mai sesizat autoritatilor ca exista persoane care au castigat in instanta la Bucuresti dreptul de a li se considera acordul global in calculul punctului de pensie, iar prefectul a subliniat ca aceste hotarari sunt ramase definitive.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro