Manifestatii in intreaga lume fata de razboiul din Irak | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Manifestatii in intreaga lume fata de razboiul din Irak

Mii de persoane au manifestat simbata in intrega lume, in special in Statele Unite, Canada, Marea Britanie si Spania, impotriva razboiului din Irak, la cinci ani de la interventia militara americana, dar si a celui din Afganistan, relateaza AFP.
Circa 10.000 de persoane, potrivit organizatorilor, si 2.000, potrivit politiei, au manifestat la Hollywood, in California, pentru a cere presedintelui american George W. Bush sa puna capat angajamentului militar american in Irak, unde sint stationati 155.000 de militari.
In cursul zilei de simbata, mii de persoane au defilat in mai multe orase mari din Marea Britanie, in special Londra si Glasgow, pentru a cere retragerea trupelor britanice din Irak si Afganistan, mobilizare organizata cu ocazia implinirii a cinci de la interventia americana in Irak.
Potrivit organizatorilor, intre 35.000 si 40.000 de persoane s-au reunit la Londra in Trafalgar Square, punct de intilnire a manifestantilor inaintea marsului catre Parlamentul din Westminster. Scotland Yard a estimat numarul participantilor la circa 10.000 de persoane.
In tarile scandinave, cum ar fi Danemarca si Norvegia, citeva sute de persoane au protestat, de asemenea, fata de razboiul din Irak.
In Canada, sute de persoane au manifestat simbata pe intreg teritoriul tarii, pentru a protesta fata de misiunea militara in Afganistan, care a fost prelungita de Parlament pina in 2011, si fata de razboiul din Irak.
Potrivit organizatorilor, erau prevazute demonstratii in 20 de orase canadiene. La Toronto, circa 1.000 de persoane au defilat scandind "Opriti misiunea militara in Afganistan, nu o prelungiti", potrivit televiziunilor locale.
In capitala Ottawa, manifestantii s-au indreptat catre ambasada americana, pentru a denunta interesele strategice americane, care primeaza in fata intereselor popoarelor, potrivit Aliantei Canadiene pentru Pace, o organizatie care a convocat demonstratia.

In Spania, circa 1.000 de persoane au defilat simbata pe strazile din centrul Madridului pentru a protesta fata de razboiul din Irak si fata de mentinerea trupelor spaniole in Afganistan si Liban.
Alte manifestatii au fost organizate si in Barcelona, Bilbao, Sevilla si Pamplona. "Nu razboiului din Irak, din Liban si Afganistan", "Nu genocidului palestinian", "Retragerea trupelor din Liban si Afganistan", au scandat protestatarii.
Forta multinationala condusa de Statele Unite a inregistrat pierderi umane de 4.300 de militari in Irak, dintre care majoritatea sint americani, de la inceputul razboiului, la 20 martie 2003.
Potrivit statisticilor publicate pe site-ul Irak Body Count simbata, cel putin 81.639 de civili irakieni au fost ucisi incepind cu aceeasi data.
Fortele de securitate irakiene au platit, de asemenea, un tribut greu, potrivit autoritatilor, cel putin 12.000 de politisti fiind ucisi de la inlaturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro