Marea naţionalizare la Finanţe şi Garda Financiară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marea naţionalizare la Finanţe şi Garda Financiară

În ceea ce-i priveşte pe politicienii locali, de fiecare dată, atât Decă cât şi Constantin au ştiut cui să-i facă plecăciuni sau cu cine să bată palma într-un fel sau altul, astfel încât să rămână neclintiţi, indiferent de culoarea politică a guvernanţilor. Legăturile lui Anton Lungu, Viorel Balcan, Adrian Ritzinger, Dan Sabău, Constantin Cibu, cu Decă sau Constantin au fost de notorietate de-a lungul timpului. Sigur, cei doi "veterani" în "buzunărirea" agenţilor economici nu puteau rezista atâta amar de vreme fără un spate şi la Bucureşti. Aşa se explică de ce ministrul Ionuţ Popescu a fost "remaniat" din Guvernul Tăriceanu, în vreme ce Ilie Decă era repus în funcţia de director. Aşa se explică de ce ministrul Varujan Vosganian s-a făcut de râs când la doar două săptămâni după ce i-a trimis la plimbare pe cei doi şefi, Decă a fost numit ditai directorul în Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, iar locul lui Constantin a rămas liber până la revenirea acestuia, câteva luni mai târziu. Aşa se explică ezitarea lui Stancu de la un moment dat după ce, pare-se, i s-a înroşit telefonul de atâtea apeluri primite de la mahări cu grade sau fără grade de prin Bucureşti. În acest context, hotărârea liderului PSD Brăila de a-i schimba pe cei doi indiferent de presiunile exercitate inclusiv în cadrul organizaţiei locale, merită apreciată. Cu siguranţă, experienţa preşedintelui CJ în calitate de om de afaceri a contat destul de mult. Mai exact, aş putea pune pariu că Stancu, administratorul de firmă, a simţit pe propria piele ce înseamnă un control sub comanda lui Decă sau a lui Constantin. Sincer, puţin îmi pasă ce raţiuni au stat la baza hotărârii liderului PSD. Dar tot la fel de sincer, nu pot să nu mă bucur că, în sfârşit, s-a găsit cineva în oraşul ăsta suficient de puternic şi motivat ca să "naţionalizeze" Direcţia Finanţelor şi Garda Financiară. Nu de alta, dar în Brăila se crease deja impresia de ani de zile că ambele instituţii au devenit moşii administrate de familii, nicidecum de persoane plătite din banul public, aflate în slujba contribuabililor, care ar fi trebuit LEGAL să dea dovadă de transparenţă, corectitudine şi tratament egal faţă de toţi agenţii economici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro