MEDIA: Peste 50 de lucrări au fost înscrise în concursul pentru jurnalism de agenţie Rador 2011 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MEDIA: Peste 50 de lucrări au fost înscrise în concursul pentru jurnalism de agenţie Rador 2011

Peste 50 de lucrări au fost înscrise de jurnaliştii de la agenţiile Agerpres, Mediafax, NewsIn, de la posturile de radio Trinitas şi Radio România Actualităţi, precum şi de la ziarele Lumina şi Prosport la ediţia din 2011 a concursului organizat de agenţia Rador.

Potrivit organizatorilor, au fost primite, de asemenea, produse de agenţie de la studenţii Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Facultatea de Litere a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Gala de premiere va avea loc joi, la ora 16.30, la Hotel Novotel, sala Paris Rive Droite.

La categoria CEA MAI BUNA DEPEŞĂ DE AGENŢIE au fost nominalizaţi: Ovidiu Vanghele (Mediafax), pentru ştirea "Dinel Staicu a devenit Dinel Nuţu" şi Narcisa Petre/Eliza Olteanu (NewsIn) - "Parlamentarii români ameninţă că nu ratifică derogarea prin care Germania menţine 99 de locuri în PE".

La categoria CEA MAI BUNĂ ACOPERIRE A UNUI EVENIMENT - Incendiul de la Maternitatea Giuleşti, august 2010, a fost nominalizată Agenţia NewsIn.

De asemenea, la categoria CEL MAI BUN DOCUMENTAR DE AGENŢIE au fost nominalizate agenţiile NewsIn - cu articolul "Integrarea minorităţilor nu face parte din aquis-ul Schengen", realizat de Luminiţa Bogdan/Luana Păvălucă şi Agerpres, cu lucrarea "România în date şi fapte".

Pentru CEL MAI BUN FEATURE DE AGENŢIE au fost nominalizaţi jurnaliştii Claudiu Zamfir de la Agerpres cu "Susţinătorul lui Ahmadinejad singur împotriva tuturor pe Second Avenue" şi Adrian Ilie şi Ştefan Pană, de la Agenţia NewsIn pentru "Convenţia câştigată de Boc pe coloana sonoră a lui Blaga".

La categoria CEL MAI BUN INTERVIU DE AGENŢIE au fost nominalizaţi: Luminiţa Bogdan (NewsIn) - Interviu cu ambasadorul Franţei (excelenţa sa Henri Paul), Tudor Martalogu (Agerpres) - Interviu cu Sorin Ducaru (şeful Delegaţiei Permanente a României la NATO) şi Andrei Mazurchevici (Mediafax) - "Mihai Slabu: Viaţa de sportiv m-a făcut să-mi pierd familia".

La categoria CEL MAI BUN PRODUS DE AGENŢIE REALIZAT DE UN CORESPONDENT LOCAL/INTERNAŢIONAL au fost nominalizaţi doi jurnalişti de la Agerpres: Ruxandra Constantinescu pentru materialul "Sierra de Atapuerta: capitala evoluţiei omului, muntele magic, a atras toate speciile de hominizi" şi Cornel Ciobanu - "Republica Moldova, noi alegeri".

Nominalizate la categoria CEL MAI BUN REPORTAJ DE RADIO BAZAT PE O ŞTIRE DE AGENŢIE sunt Liliana Nicolae de la RRA - "Soarta autiştilor adulţi" (documentar pe baza unei ştiri Agerpres) şi Simona Şerbănescu tot de la RRA cu "Exerciţiu de supravieţuire - Călan" (documentar tot realizat pe baza unei ştiri Agerpres).

De asemenea, la categoria CEL MAI BUN ARTICOL DE PRESĂ SCRISĂ BAZAT PE O ŞTIRE DE AGENŢIE au fost nominalizaţi Otilia Bălinişteanu de la ziarul Lumina pentru materialul "Deficit de medici" realizat pe baza unei ştiri Mediafax şi Romeo Chiriac, ziarul Prosport pentru articolul "Fotbal sub ape la Ada Kaleh", care a pornit tot de la o ştire Mediafax.

Pentru CEL MAI BUN PRODUS DE AGENŢIE REALIZAT DE UN STUDENT DE LA O FACULTATE DE PROFIL a fost nominalizată Ana Maria Durilă (Cuzanet) cu articolul "Transnistria, locul unde românii nu ştiu ce limbă să vorbească".

În acest an, premiul la categoria CEL MAI BUN REPORTAJ DE TELEVIZIUNE BAZAT PE O ŞTIRE DE AGENŢIE nu se va acorda.

La PREMIUL PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE a fost nominalizată Florica Vrânceanu, autoarea cărţii "Un secol de agenţii de presă româneşti".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro