În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" vă oferă spre lectură și informare rubrica "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Am urmărit de curând pe o platformă TV un interviu acordat altfel de o mare iubitoare de natură, Jane Godall. De ce interviu altfel? Deoarece a fost difuzat după moartea ei, aceasta fiind hotărârea ei la vârsta de 91 de ani.
În documentar se spune despre această cercetătoare care s-a ocupat de cimpanzei, că a fost o punte între oameni și natură, în anumite moduri în care înainte ne puteam doar imagina. Aceasta a fost cercetătoare, ecologistă și pedagog. A spus la finalul interviului un adevăr care m-a făcut să scriu despre ea câteva rânduri, că noi omenirea suntem interconectați, depindem de toate resursele naturale ale planetei, dar trebuie să ținem cont de faptul că acestea nu sunt infinite. Ea ne spunea că legătura ei cu natura a început încă din copilărie, când a observat că animalele aveau încredere în ea, iar ea învăța câte ceva de la acestea, considerându-le profesori. A plecat la vârsta de 26 de ani în Africa de Est, pentru a studia cimpanzeii sălbatici, făcând astfel o descoperire interesantă cu privire la faptul că aceștia reușeau să creeze și să folosească unelte, într-o perioadă în care se considera că doar noi oamenii suntem capabili de așa ceva. Cercetătoarea nu s-a ocupat doar de studierea cimpanzeilor, a reușit să se împrietenească cu aceștia, i-a botezat, studiind generații întregi de cimpanzei. Datorită activității ei, a fost numită mesager al păcii pentru ONU și lider călit în lupta pentru salvarea Mamei Natură. Jane Godall a avut un fel de a fi deosebit, unic, a reușit să atingă inimi și să schimbe minți chiar și în țările unde a fost mai greu de pătruns, reușind să abolească testele pe cimpanzei. A reușit să facă tinerii din peste 70 de țări să dorească să studieze ceea ce ea a început, în materie de cimpanzei, pentru a continua lupta pentru un viitor sustenabil. Odată cu moartea lui Jane Godall, omenirea a pierdut o busolă morală dar și o forță neobosită a binelui.
”Consider că am făcut puțin pentru natură, dar poate mult în comparație cu cei care au putere decizională”
Ceea ce m-a făcut să scriu despre ea și despre interviu a fost faptul că ea considera că este foarte important ca acolo unde trăim să facem lucruri mici și poate puțin însemnate pentru natură, dar adunate, în timp acestea devin importante. Și brusc mă gândeam dacă eu am reușit să fac până acum lucruri importante pentru natură. Consider că am făcut puțin pentru natură, dar poate mult în comparație cu cei care au putere decizională sau chiar bani, că poate am reușit să scot din casă câțiva iubitori de natură și să le transmit că și aici, în județul nostru, sunt locuri frumoase ce merită vizitate. Am dorit să vă arăt câteva specii de păsări, să vă scriu despre ele și să le admirați, deoarece și pentru mine este foarte greu uneori să le găsesc. Am încercat să transmit informații despre păsările din Brăila, în proiectele de voluntariat la care am participat, la nivel european, ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult. De asemenea am încercat să-i mișc un pic pe cei din învățământ, să participe la proiectul ”Școli și Grădinițe prietenoase cu natura”, deoarece trebuie să participe și copiii la activitățile organizate în și pentru natură.
Jane Godall spunea că a simțit încă din copilărie faptul că animalele sălbatice au încredere în ea și atunci am zâmbit, deoarece am scris în câteva articole despre faptul că sunt multe momente în care păsările sălbatice pur și simplu vin spre mine. Sunt momente când și eu mă minunez despre acest lucru și acum îmi dau seama că este un dar. Nu se întâmplă tuturor acest lucru, chiar dacă în multe momente cunosc comportamentul păsărilor și reușesc să prevăd ceea ce urmează să facă acestea, datorită celor peste 25 de ani de mers în natură. Nu aș vrea să spun că au fost peste 25 de ani de cercetare, deoarece în natură mă relaxez. De multe ori am băut o cafea la ora 7.00 cu păsările sălbatice și v-am îndemnat să încercați acest lucru. La fel am spus în câteva articole că am plecat într-o zi de sâmbătă undeva pe malul unei bălți unde s-au ridicat peste 1.000 de grauri. Am fotografii cu graurii care m-au închis ca într-un clopot și v-am spus atunci, ca și acum, că merită să trăiți un astfel de moment. Pur și simplu am zâmbit din senin, nu știu de ce, dar am simțit niște energii unice, ceva ce nu mai trăisem până atunci. Îmi place să fac fotografii la nivel de amator zic eu, să vă aduc în ziar și pe rețelele de socializare o bucățică din natură, să se bucure și cei care din diferite motive nu pot ajunge acolo unde ajung eu. La capitolul reușite pot adăuga și câteva panouri cu fotografii din natură, ce se găsesc încă în Parcul Monument și de care sunt mândru. Vă mărturisesc că trec pe acolo nu prea des și privesc și eu cum oamenii se opresc să privească fotografiile și uneori parcă mi-aș fi dorit să le spun că sunt ale mele, că acolo pe panouri este numele meu și că este o mândrie pentru mine că am reușit măcar atât în Brăila.
La capitolul întâmplări hazlii, vreau să vă povestesc ceva despre o pasăre, caut să fac fotografii frumoase cu ea, am câteva făcute în decursul anilor, fiind vorba despre pescărașul albastru. Nu de mult, eram în Deltă la fotografiat păsări și am băgat un băț în baltă. Pescuiesc de maxim trei ori pe an, nu pot să aleg între păsări și alt hobby, nu am cum. Când merg la pescuit nu iau aparatul foto și nici binoclul deoarece se alege praful de pescuit. Pescuiam în Deltă, după o zi de alergat după pescărașul albastru, cu barca, și unde reușisem câteva fotografii de slabă calitate. Dădeam eu la pește și brusc la trei metri de mine se așază pescărașul albastru, se uită la mine preț de 10 secunde, scoate un tril ca un salut sau parcă mi-a zis că se bucură că nu am aparatul foto la mine, eu trimit în cameră după aparatul foto, pasărea pleacă de lângă mine și se așază pe o șalupă la circa 5 -7 metri, plonjează în apă și iese cu un pește pe care îl mănâncă tacticos. Reușesc să scot câteva fotografii, dar nu sunt mulțumit, apoi acesta pleacă. Am mai pățit o astfel de experiență cu această pasăre și în Brăila, tot la pescuit. Dimineață se crăpa de ziuă și, tot așa, a ieșit după mâncare, normal, eu fără aparat foto la mine.
Am scris aici în ziar, undeva puțin peste 200 de articole despre natură în general și despre păsări în special. V-am adus imagini frumoase, surprinse de mine cu aparatul foto și transmise cu bucurie mai departe pentru dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri.
Mărturisesc că nu o cunoșteam pe această mare cercetătoare până acum câteva zile dar mi-a plăcut mult, deoarece a reușit să mă facă să ridic ochii din telefon, după o zi de muncă încărcată și să nu mai fac nimic altceva până nu s-a terminat interviul ei.
Aș fi bucuros să știu că undeva în județul nostru sunt câțiva oameni care citesc cu drag articolul meu săptămânal despre natură. Ceea ce mi-aș dori, ar fi poate o întâlnire la șase luni măcar, în care să reușim să discutăm liber și fără încrâncenare despre frumusețile județului nostru și, de ce nu, despre probleme întâlnite de noi în natură. Dar este un vis, deocamdată.
Mi-aș dori să fim atinși cât mai mulți de dragostea pentru natură, ca Jene Godall, să reușim să lăsăm ceva în urmă. De aceea am scris acest articol; am stat și m-am gândit la final, oare ce fotografii ar merge postate lângă această mare personalitate. Și mi-a venit în minte un singur lucru: NUFERI!
