Mierea, un cocktail natural de vitamine | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mierea, un cocktail natural de vitamine

* mierea poate fi un tratament de îngrijire a pielii la domiciliu, o modalitate de a ne întări sistemul imunitar sau un remediu pentru arsuri ușoare

 

Unii dintre noi o folosesc pentru a îndulci cafeaua ori ceaiul din fiecare dimineață, unele mămici o folosesc în compoziția prăjiturilor, iar alte persoane pur și simplu adoră gustul dulce al mierii dimineață, pe stomacul gol. Totuși, v-ați gândit vreodată la acest îndulcitor și din alt punct de vedere?

Știați, de exemplu, că mierea este utilizată de secole pentru beneficiile sale asupra organismului? Se spune că însăși regina Cleopatra era adepta măștilor pe bază de lapte și miere pentru a-și recăpăta frumusețea și tinerețea pielii.

Haideți să descoperim împreună cum putem face din miere un tratament de îngrijire a pielii la domiciliu, cum ne putem întări sistemul imunitar și cum protejează împotriva afecțiunilor digestive.

 

Masca facială pe bază de miere are efect antibacterian

 

Mierea de albine este un puternic agent umectant, atrage și reține apa la nivelul pielii, hidratând-o și prevenind iritațiile. De asemenea, mierea are proprietăți antibacteriene, făcând-o ideală pentru tratamentul acneei.

Mod de utilizare: aplicați un strat subțire de miere pe față, lăsați să treacă 10 minute, spălați cu apă călduță (evitați spălarea cu săpun) și aplicați crema hidratantă care vi se potrivește.

 

Mierea întărește sistemul imunitar

 

„Mierea are capacitatea de a ameliora durerile în gât, calmează tusea și întărește imunitatea”, susține dr. Gabrielle Francis, fitoterapeut în Manhattan. Mierea conține un întreg complex de vitamine B, aminoacizi, enzime și minerale, precum calciul și magneziul, bioflavonoide și antioxidanți. Așadar, este un aliment excelent împotriva virozelor, alergiilor și stărilor de oboseală.

Cum se administrează: mâncați zilnic, de preferat dimineață, pe stomacul gol, câte o linguriță de miere naturală, nepasteurizată, sau adăugați acea cantitate într-o ceașcă de ceai sau cidru de mere.

 

Arsurile pot fi vindecate cu ajutorul mierii manuka

 

În momentul în care pielea dumneavoastră intră în contact cu lichide sau alimente fierbinți, având drept consecință arsurile, luați în considerare mierea ca remediu, deoarece are proprietăți antibacteriene și de calmare a iritațiilor pielii. Pentru arsurile grave, orice alt sfat este inutil, deoarece trebuie să cereți rapid ajutor medical de urgență. (Mai multe pe Farmaciata.ro)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro