Mircea Cărtărescu: Regele Mihai, un om pentru care am avut întotdeauna mult respect | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mircea Cărtărescu: Regele Mihai, un om pentru care am avut întotdeauna mult respect

Scriitorul Mircea Cărtărescu spune că Regele Mihai este un om pentru care a avut întotdeauna mult respect, precizând că îi doreşte sănătate în aceste momente grele.

"M-a întristat ştirea despre boala Regelui Mihai, om pentru care am avut întotdeauna mult respect. Îi doresc sănătate multă în aceste momente grele", a scris Mircea Cărtărescu pe contul său oficial de pe platforma de socializare Facebook.

Biroul de Presă al Regelui Mihai I a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, că Regele Mihai I este bolnav.

"Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: «carcinom epidermoid metastazant» şi «leucemie cronică». Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere", a spus Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, în numele Consiliului Regal, reunit în zilele de 1-2 martie, la Aubonne şi Morges, Elveţia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro