Miron Mitrea a fost eliberat condiţionat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Miron Mitrea a fost eliberat condiţionat

Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, va fi eliberat condiţionat din închisoare. Decizia luată joi de Tribunalul Constanţa este definitivă. Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat, în 2015, la doi ani de închisoare cu executare. A fost acuzat de luare de mită de la Irina Jianu, fosta şefa a Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au judecat, joi, constaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Medgidia, prin care a fost admisă cererea de eliberare condiţionată a fostului ministru. Este a patra încercare a lui Miron Mitrea de a scăpa de închisoare.
Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat, pe 13 februarie 2015, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare.
El a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite de peste 900.000 de lei în schimbul numirii acesteia în funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Mitrea a executat un an şi trei luni de închisoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro