• procurorii Direcției Naționale Anticorupție Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 40 de inculpați, pentru fapte de corupție și de fals, în legătură cu obținerea de adeverințe de vechime în muncă pentru dosare de pensie • actele ar fi atestat în fals că persoanele beneficiare ar fi lucrat la C.A.P. Ianca • printre acuzați este inculpata Romica Pavel, funcționar public, referent la Primăria Orașului Ianca, județul Brăila, la data faptelor, pentru luare de mită (41 acte materiale), fals intelectual (65 acte materiale) și fals în înscrisuri oficiale (53 de acte materiale) • în lista acuzaților este și o angajată care era arhivar la Primăria Orașului Ianca, judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la fals intelectual
Funcționari de la Primăria Ianca, acuzați de fapte de corupție, după ce ar fi emis adeverințe false pentru obținerea de pensii sociale minime C.A.P. (Cooperativă Agricolă de Producție), întreprinderi din perioada socialistă. Un dosar cu 40 de inculpați este înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, iar judecata este în curs.
O inculpată care era referent la Primăria Orașului Ianca, județul Brăila, la data faptelor, este acuzată de luare de mită - 41 acte materiale, fals intelectual și fals în înscrisuri oficiale. În lista acuzaților este și o fostă angajată ca arhivar de la Primăria Orașului Ianca, judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la fals intelectual.
Potrivit comunicatului DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 40 de inculpați, pentru fapte de corupție și de fals, în legătură cu obținerea de adeverințe de vechime în muncă necesare la dosarele de pensie, ce ar fi atestat în fals că persoanele beneficiare ar fi lucrat la C.A.P. Ianca.
Astfel, au fost trimiși în judecată inculpata Pavel Romica, funcționar public, referent la Primăria Orașului Ianca, județul Brăila, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (41 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (65 acte materiale) și fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (53 de acte materiale), inculpata U. V., persoană fără calitate specială la data faptelor, anterior angajată ca arhivar la Primăria Orașului Ianca, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (33 acte materiale) și complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (65 de acte materiale). Inculpat în cauză este și M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată (22 de acte materiale), iar alte 37 de persoane fără calitate specială, pentru infracțiuni de trafic de influență, cumpărare de influență, dare de mită, înșelăciune, uz de fals, săvârșite în formă simplă sau continuată, autorat sau complicitate. ”Anterior, în aceeași cauză, procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu 47 de inculpați, pentru săvârșirea de infracțiuni de trafic de influență în formă continuată, dare de mită în formă continuată, cumpărare de influență și/sau uz de fals, la pedepse de închisoare cu suspendarea executării.
Cauza are ca obiect o schemă infracțională prin care, în schimbul unor sume de bani, s-ar fi urmărit obținerea de venituri necuvenite prin eliberarea de adeverințe false, prin care unor persoane li se atesta în mod nelegal vechimea în muncă la Cooperativa Agricolă de Producție (C.A.P.) Ianca, județul Brăila, astfel încât să poată obține pensii sociale minime garantate de statul român prin Casa Națională de Pensii.
Concret, în perioada septembrie 2018 - 01 martie 2022, inculpata Pavel Romica, în calitate de referent cu atribuții de funcționar în cadrul Primăriei orașului Ianca, județul Brăila, în schimbul completării, semnării și eliberării a 65 de adeverințe false, ar fi pretins și ar fi primit, de la mai multe persoane, beneficiari de adeverințe sau intermediari, suma totală de 58.400 lei și ar fi pretins suma de 1.800 de lei”, se arată în rechizitorul procurorilor DNA.
Costuri pentru anii de vechime
Cu titlu de exemplu, arată procurorii anticorupție, unora dintre beneficiarii de adeverințe li s-ar fi solicitat suma de 580 lei/anul de vechime atestat, astfel că 15 ani de vechime ”costau” suma de 8.700 lei. După ce intermediarii își opreau ”comisionul” (între 2.700 lei și 3.000 lei), inculpatei Pavel Romica îi revenea suma de 3.000 lei (200 lei/anul de vechime).
Potrivit procurorilor, în continuare, beneficiarii ar fi depus dosarele de pensionare, care includeau și acele adeverințe false, la Casele Județene de Pensii Buzău și Vrancea, ale căror angajați, fiind astfel induși în eroare, au emis, fără vinovăție, decizii de pensionare. ”În acest context, inculpata U.V., în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra inculpatei Pavel Romica, ar fi primit sumele totale de 131.160 lei (94.260 lei de la cumpărătorul de influență M. I., iar restul prin intermediul altor doi complici), sumă de bani care i-a rămas și de care ar fi profitat în final, în integralitate. La rândul său, în schimbul traficării influenței, inculpatul M.I. ar fi pretins și primit suma totală de 122.580 de lei de la mai multe persoane, din care i-ar fi remis suma de 94.260 lei inculpatei U.V.”, mai arată procurorii.
În vederea confiscării speciale, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Casele Județene de Pensii Vrancea și Buzău au comunicat că se constituie părți civile în dosar.
Dosarul a fost trimis, spre judecare, la Tribunalul Brăila cu propunere de menținere a măsurilor asiguratorii.
Cauza apare înregistrată pe rolul instanței din Brăila, de la sfârșitul lunii decembrie, dar au fost invocate măsuri şi excepţii, iar deocamdată nu s-a dat vreo decizie în acest sens, astfel că nu a putut începe judecata.