Giovanni Catelli, un specialist în Europa de Est, a cărui teorie a fost expusă într-un articol publicat de cotidianul italian Il Corriere della Sera, susţine că a descoperit această versiune a faptelor în jurnalul publicat postum al poetului ceh Jan Zabrana, intitulat "Toute la vie".
Potrivit lui Catelli, în ediţia originală în limba cehă a acestui jurnal figurează un pasaj ce nu a fost tradus în ediţia italiană, în care Zabrana vorbeşte despre discuţia pe care a avut-o cu un rus apropiat de KGB.
"Am auzit ceva foarte straniu de la un bărbat care cunoaşte multe lucruri şi care dispune de mijloacele pentru a le cunoaşte. El afirmă că accidentul de automobil în care a murit Camus, în 1960, a fost aranjat de spionajul sovietic. Ei au avariat un pneu al maşinii cu ajutorul unui dispozitiv, care, odată cu creşterea vitezei, a făcut pneul să explodeze", afirmă Zabrana.
