Mort la locul de munca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mort la locul de munca

Un muncitor in virsta de 51 de ani a murit, ieri dimineata, in timp ce executa o lucrare de amenajare interioara a unei case. Zidar de meserie, Pavel Stoian era angajat al unei firme specializate care contractase lucrari de amenajare a unui imobil amplasat pe strada Golesti. Colegii lui Stoian povestesc ca acesta s-a plins in ultimele zile ca nu se simte bine dar, desi l-au sfatuit sa consulte un medic, omul a continuat sa vina la serviciu. Martorii sustin ca Stoian era in interiorul casei cind i s-a facut rau si s-a prabusit, orice prim ajutor fiind de prisos. "Am fost anuntati cu privire la acest eveniment nefericit si vom efectua cercetarile de specialitate. Din primele date colectate de la martori rezulta ca nu este vorba despre un accident de munca pentru ca nu au fost intrunite toate conditiile cerute de legislatia in vigoare pentru a fi inregistrat ca accident de munca. Asteptam concluziile medicului legist pentru a lamuri cauzele decesului", a declarat inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Braila, Dumitru Vaduva. Ieri, in jurul prinzului, corpul neinsufletit al muncitorului a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro