MOZAIC: 15.000 de fani i-au cântat "La mulţi ani" solistei de la Roxette, în concertul de la Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MOZAIC: 15.000 de fani i-au cântat "La mulţi ani" solistei de la Roxette, în concertul de la Bucureşti

Circa 15.000 de fani au fredonat la unison hit-urile Roxette şi i-au cântat solistei Marie Fredriksson "La mulţi ani!", luni seară, la primul concert susţinut în România de celebrul duet suedez.

Îmbrăcaţi în negru, Fredriksson şi "creierul" trupei, Per Gessle, au urcat pe scena bucureşteană Zone Arena la 20:10, pe acordurile piesei "Dressed For Success". Au urmat alte două hit-uri, "Sleeping In My Car" şi "The Big L.", iar publicul, deja încălzit, cânta alături de trupă.

"Bună seara, România! Este fantastic să ne aflăm aici pentru prima dată. Vă mulţumim că ne-aţi aşteptat în toţi aceşti ani. O să fie o seară specială!", a salutat Fredriksson publicul şi a promis melodii care să acopere toată discografia Roxette.

Şi s-a ţinut de cuvânt, cântând fără pauză, alături de Gessle, peste 20 de piese identificate cu istoria celor mai cunoscuţi suedezi de la ABBA încoace. Nu au lipsit, astfel, melodiile cu rădăcină rock, printre care "How Do You Do", "Dangerous" şi "The Look", dar nici baladele "Fading Like a Flower", "Spending My Time" şi evergreen-ul "It Must Have Been Love", la care fanii au demonstrat că ştiu versurile pe de rost. "Incredibil!", a exclamat Marie Fredriksson, văzând reacţia publicului, în timp ce Gessle avea să le spună spectatorilor, la un moment dat: "Faceţi ca totul să fie mai uşor pentru noi, aici, pe scenă".

După prima jumătate de oră, fanii au înălţat un banner cu numele solistei şi i-au cântat acesteia pentru cei 53 de ani împliniţi chiar în ziua concertului, iar Fredriksson le-a mulţumit tot prin muzică, interpretând "Perfect Day".

La prezentarea instrumentiştilor din spatele duetului, unul dintre chitarişti a cântat câteva acorduri din "Ciuleandra", confirmând astfel că toată echipa Roxette a venit la Bucureşti cu "lecţiile" făcute.

Cu puţin înainte de ora 22:00, Per Gessle şi-a luat la revedere de la fani, iar revederea s-a produs instantaneu, la bis-urile "Listen to your Heart" şi "Church of Your Heart", ultimul acompaniat de o muzicuţă. În public, două surori de 30 şi, respectiv, 31 de ani, încă se frecau la ochi de mirarea şi emoţia întâlnirii cu idolii ale căror cântece le ascultau în anii '80 la un casetofon recondiţionat, oprind foarte des banda, să poată nota versurile, pentru că "pe vremea aceea nu exista Google...".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro