MOZAIC. Cântărețul George Michael trece prin cele mai grele momente din viața sa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MOZAIC. Cântărețul George Michael trece prin cele mai grele momente din viața sa

De când în luna mai o ambulanță a venit la casa lui din nordul Londrei pentru a-l duce la spital, George Michael nu a mai apărut în public. Prietenii lui bănuiesc că artistul ar putea trece prin cele mai grele momente din viața sa. Deși părea recuperat, în ultimele luni el nu a mai ieșit din casă și nu a mai primit vizite, informează online ziarul spaniol ABC, preluat de Agerpres.
George Michael, în vârstă de 51 de ani, nu-i mai permite să intre în casă decât prietenului său, co-scenaristul David Austin, care îl vizitează uneori în casa din Highgate, unde s-a izolat de restul lumii. Artistul a fost aproape de moarte în 2011 în urma unei pneumonii contractate la Viena. Iar în luna mai anul acesta a fost spitalizat în urma unui accident de mașină în care a suferit leziuni ușoare la cap.
Artistul, care a vândut peste 120 de milioane de albume în întreaga lume, a avut mai multe probleme de sănătate în ultimul timp. Pe de altă parte, relația sa cu drogurile i-a atras mai multe condamnări la închisoare și la muncă în folosul comunității. În 2010, el a primit o condamnare la opt săptămâni de închisoare pentru că a intrat cu mașina într-un magazin din Londra. Permisul i-a fost suspendat timp de cinci ani după ce a fost găsit vinovat că a condus mașina sub influența stupefiantelor și pentru posesie de canabis.
Pe plan sentimental, marea lovitură a suferit-o în 2009, când s-a despărțit de partenerul său, Kenny Goss, după o relație de 13 ani. Ruptura a fost ținută în secret, având în vedere că George a suferit mai multe episoade de anxietate, fiind în pragul unui colaps nervos, precizează Agerpres.
Se speculează că Goss l-ar fi părăsit după ce George a fost arestat în toaleta complexului Hampstead Heath din Londra și acuzat pentru posesie de droguri. Un prieten al fostului cuplu a declarat ziarului britanic Daily Mirror că "toată lumea știa că George nu se afla acolo doar pentru droguri, ci pentru a cunoaște alți bărbați".
Cel mai difuzat artist britanic la posturile de radio, în perioada 1984-2004, George Michael a acumulat multe succese în cariera sa muzicală, dar nu și pe plan personal. Acum a decis să se refugieze în casa lui și să traverseze singur această etapă grea vieții sale, conchide ABC.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro