MOZAIC: Neil Diamond, Alice Cooper şi Tom Waits au fost incluşi în Hall Of Fame | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

MOZAIC: Neil Diamond, Alice Cooper şi Tom Waits au fost incluşi în Hall Of Fame

Americanii Neil Diamond, Alice Cooper şi Tom Waits au fost incluşi în galeria rock a Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii care a avut loc, luni seară, la New York, anunţă presa internaţională.

Alături de ei, în Hall of Fame au fost admişi pianistul Dr John şi cântăreaţa R&B Darlene Love.

Neil Diamond este unul dintre cei mai de succes cântăreţi pop din istorie, cu peste 155 milioane de discuri vândute în carieră.

Alice Cooper, pe numele său adevărat Vincent Furnier, se numără printre exponenţii rock-ului, iar Tom Waits s-a remarcat atât din postura de interpret, prin vocea sa guturală inconfundabilă, cât şi din cea de compozitor apreciat pentru piesele sale ce combină genurile jazz, pop şi rock.

Criterul minim pentru intrarea în Rock and Roll Hall of Fame este ca artistul să aibă cel puţin 25 de ani de carieră de la lansarea primului album. De selectarea şi evaluarea candidaturilor se ocupă un grup de 500 de experţi, iar acceptarea în galeria legendelor muzicii se oficializează prin expunerea unei imagini în muzeul dedicat din Cleveland, Ohio.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro