Municipiul Braila, codas la capitolul salubrizare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Municipiul Braila, codas la capitolul salubrizare

Conducerea Comisariatului Judetean Braila al Garzii de Mediu considera ca municipiul Braila inca mai are probleme la capitolul salubrizare. In cadrul unei conferinte de presa organizata, de structura teritoriala a Garzii de Mediu, comisar sef, Daniela Agache, a apreciat ca, in comparatie cu o parte dintre localitatile din judet, orasul Braila este cu mult sub nivelul acceptabil in ceea ce priveste salubritatea, apreciind ca intr-un top al localitatilor cu probleme, municipiul cu greu poate obtine o nota de trecere. Concret, sursa citata a nominalizat zona bulevardului Sulina ca fiind una dintre zonele cu probleme din oras, locuitorii din zona inaintind comisarilor de mediu braileni mai multe sesizari cu privire la formarea de halde neautorizate de gunoi. "Pentru municipiu, nu vad o implicare in rezolvarea problemei salubrizarii, cu exceptia perioadei in care s-a derulat actiunea “luna curateniei” cind toti cei 3 operatori locali au adunat gunoi cit de mult au putut. Dar trebuie ca si brailenii sa se implice pentru ca au fost nenumarate cazurile in care operatorii au facut curatenie si dupa citeva ore apareau din nou gunoaie de la populatie. Un exemplu in acest sens este bulevardul Sulina, zona din care am primit foarte multe sesizari din partea unor locuitori care ne semnalau situatii in care vecini depuneau gunoiul in spatii publice desi au la dispozitie acele europubele", a punctat Daniela Agache, adaugind ca, in opinia sa, nota la capitolul salubritate ce poate fi acordata municipiului este de 5 spre 6.
Pe locuri fruntase sursa citata a nominalizat orasul Faurei unde municipalitatea a infiintat 40 de puncte de colectare a hirtiei si PET-urilor si a achizitionat o presa pentru balotat recipiente de tip PET, avind incheiat contract in vederea reciclarii acestor deseuri cu o unitate specializata in acest sens. Nota mare a acordat comisarul sef Agache si municipalitatii din Gradistea "care a facut o curatenie exemplara pe malul riului Buzau" si a executat ample lucrari de salubrizare in lungul cailor de comunicatii si pe platformele de deseuri. Tot cu nota mare a fost apreciata si activitatea comunitatii locale din comuna Baraganu unde s-a reusit reconstructia ecologica a tuturor islazurilor invecinate amplasamentelor platformelor de deseuri, dar si comunitatii din comuna Jirlau pentru efectuarea lucarilor de salubrizare a malului lacului Jirlau si interzicerea depozitarii de deseuri in acele zone.
In acelasi context, comisarul sef Daniela Agache a punctat ca, de la inceputul anului, au fost efectuate controale tematice pe tema salubrizarii in municipiu, in cele 3 orase din judet precum si in 15 comune, ca urmare a neconformitatilor constatate fiind aplicate 17 sanctiuni contraventionale, majoritatea constind in amenzi in valoare totala de 7.400 RON.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro