NAŢIONAL: Fostul ministru Adriana Ţicău ar fi fost pusă sub învinuire în dosarul Microsoft | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NAŢIONAL: Fostul ministru Adriana Ţicău ar fi fost pusă sub învinuire în dosarul Microsoft

Potrivit surselor citate, fostului ministru al Comunicaţiilor i-au fost prezentate pe larg acuzaţiile şi starea de fapt concretă ce a dus la formularea lor.

Ţicău nu a dat nicio declaraţie în faţa anchetatorilor şi nici nu a depus documente în apărarea sa, au mai spus aceleaşi surse.

La ieşirea din sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fostul ministru nu a dorit să stea de vorbă cu presa.

Adriana Ţicău, unul dintre cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul licenţelor Microsoft, a venit la DNA însoţită de doi avocaţi.

În dosarul Microsoft, DNA a cerut preşedintelui aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Adrianei Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Ţicău este suspectată că ar fi aprobat bugetul pentru derularea Programului "Sistem Educaţional Informatizat" şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. De asemenea, ea ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care s-ar fi urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. Faptele sale ar fi avut având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă, respectiv licenţe cu circa 30 - 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă, potrivit DNA.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro