În week end-ul recent încheiat două sportive de la secţia de judo a Clubului Sportiv Municipal Brăila au participat la etapa regională a Campionatului Naţional de judo pentru categoria de vârstă U14 şi ambele s-au clasat pe locul întâi. La categoria de greutate 48 kg, Teodora Naidin a câştigat toate meciurile disputate şi a încheiat concursul pe primul loc, aceeaşi performanţă fiind realizată de Andreea Marinescu, la categoria 32 kg.
Ambele sportive vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la etapa finală care va avea loc la Sibiu.
"Ambele sportive au avut evoluţii foarte bune şi teoretic, la faza finală ar trebui să urce pe podium. Pe de altă parte, din cauza faptului că bugetul alocat secţiei noastre de către MTS a fost doar unul de subzistenţă, care nu ne-a permis să participăm la competiţii amicale, obţinerea a două medalii, reprezintă un obiectiv greu de realizat. Totuşi eu sper că ambele sportive vor prinde un vârf de formă şi se vor lupta pentru un loc pe podium", a declarat antrenoarea Carmen Constantin.