Potrivit AFP, este pentru prima dată când sonda americană Kepler, lansată în martie 2009 şi echipată cu un telescop puternic, confirmă prezenţa unei planete care orbitează în jurul unei stele - alta decât Soarele - şi ale cărei caracteristici sunt propice apariţiei vieţii.
Această confirmare semnifică faptul că astronomii de la NASA au asistat cel puţin de trei ori la trecerea acestei exoplanete prin faţa stelei ei. Ei nu sunt însă în măsură să afle dacă aceasta adăposteşte deja forme de viaţă, ci doar să confirme faptul că acele condiţii care sunt necesare pentru dezvoltarea vieţii sunt întrunite pe planetă.
Astfel de planete se află la o distanţă potrivită de steaua lor pentru a permite prezenţa apei în stare lichidă. În plus, temperaturile şi atmosferele lor sunt propice apariţiei vieţii şi dezvoltării acesteia.
"Suntem siguri că ea se află într-o zonă locuibilă", a declarat Bill Borucki, expertul NASA pentru misiunea Kepler 22.
