NATIONAL: Aproape 1.000 de protestatari s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Aproape 1.000 de protestatari s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni

Aproape 1.000 de protestatari s-au adunat, vineri seară, în faţa Palatului Cotroceni, după mitingul pro-Arafat care a avut loc în Piaţa Universităţii din Capitală, estimează Jandarmeria.

Până la ora transmiterii acestei ştiri nu au fost înregistrate incidente, însă câţiva protestatari au încercat să rupă cordonul de jandarmi.

Oamenii scandează împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi cer alegeri anticipate şi spun că fostul secretar de stat, Raed Arafat nu merita să plece de la Ministerul Sănătăţii. Unii dintre ei spun că protestează astfel nu doar faţă de problema noii legi a sănătăţii, ci şi faţă de măsurile de austeritate impuse de guvernanţi.

Protestatarii îi cer şefului statului să demisioneze şi scandează "Ieşi afară, javră ordinară!".

Marşul, ca şi mitingul care l-a precedat, este neautorizat.

Protestatarii s-au adunat în Piaţa Universităţii în timp ce şeful statului anunţa de la Cotroceni că solicită retragerea proiectului legii sănătăţii. "Nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia sau foarte puţini o vor, probabil medicii mai tineri sau cei la mijloc de carieră. Spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea. Înţeleg prin toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sătătate", a explicat preşedintele.

Prevederile din acest proiect legate de medicina de urgenţă au declanşat un scandal public ce a culminat cu demisia fondatorului SMURD, Raed Arafat, din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Arafat a demisionat după ce, luni, a intrat într-o dispută cu preşedintele Traian Băsescu, în direct la Realitatea TV.

Fondatorul SMURD s-a declarat nemulţumit de faptul că, în opinia lui, sistemul public al asistenţei medicale de urgenţă ar urma, conform proiectului de lege, să fie concurat de mediul privat. El a afirmat că, din punctul său de vedere, în sistemul asistenţei medicale de urgenţă, "integrarea înseamnă complementaritate, şi nu concurenţă pe bani".

"Vreau să-l atenţionez pe domnul doctor Arafat că acest proiect de lege este pentru discutat, de-asta a fost lansat în dezbatere publică. Cea mai corectă abordare este să se prezinte la ministru cu observaţiile dânsului şi nu să creeze o psihoză publică că acest Guvern, ticălos de altfel - nu, domnul Arafat? -, vrea să distrugă sistemul de ambulanţă să-l dea la nişte <golani privaţi>. Nu? Punem în ghilimele. Dacă ăsta e mesajul, greşiţi domnule doctor, şi este mincinos şi incorect", a acuzat Băsescu.

Ulterior, Băsescu a declarat, tot la Realitatea TV, că Arafat trebuie să plece dacă are alt punct de vedere față de propriul ministru, referindu-se la criticile aduse de subsecretarul de stat, dar a adăugat că ar fi regretabil ca acesta să demisioneze.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro