NATIONAL: CCR dezbate contestaţia privind preşedinţia Comisiei de buget din Camera Deputaţilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: CCR dezbate contestaţia privind preşedinţia Comisiei de buget din Camera Deputaţilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, contestaţia privind hotărârea de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care preşedinţia Comisiei de buget revine grupului parlamentar al independenţilor.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 21 aprilie.

La jumătatea lunii aprilie, deputaţii au adoptat, în plen, un proiect de hotărâre de modificare a Regulamentului Camerei prin care preşedinţia Comisiei de buget revine grupului parlamentar al independenţilor. Opoziţia a fost nemulţumită de decizie şi a anunţat că va contesta la Curtea Constitutională hotărârea plenului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro