NATIONAL: Directorul general şi directorul economic al Institutului Naţional de Hidrologie au fost demişi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Directorul general şi directorul economic al Institutului Naţional de Hidrologie au fost demişi

Directorul general al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Petre Stanciu, şi directorul economic al institutului, Ecaterina Porumbelu, au fost demişi, miercuri, în urma sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, informează Ministerul Mediului printr-un comunicat.

Potrivit comunicatului, în locul celor doi directori vor fi numiţi interimari din rândul angajaţilor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a trimis Corpul de Control al ministrului într-o misiune de verificare a desfăşurării activităţii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, urmând ca în funcţie de rezultatele controlului să fie luate măsuri suplimentare, se mai precizează în comunicat.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor este instituţie aflată în directa subordonare a Administraţiei Naţionale Apele Române, instituţie care la rândul său se află în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general al INHGA realizându-se prin decizia directorului general al ANAR.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, marţi, pe directorul general al Institutului de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Petre Stanciu, la un an şi 10 luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată, în 22 octombrie 2007, de procurorii DNA, alături de directorul economic Ecaterina Porumbelu, directorul ştiinţific Marinela Simote şi fostul şef al Serviciului Financiar Contabilitate Violeta Dupu pentru un prejudiciu de peste 550.000 lei adus institutului.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie 2004 - septembrie 2005, cei patru inculpaţi, având funcţii de conducere în cadrul I.N.H.G.A. (unicul institut naţional de specialitate care reprezintă România în domeniul hidrologiei, hidrogeologiei şi gospodăririi apelor atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional) şi-au îndeplinit cu ştiinţă, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu, încălcând normele legale referitoare la încheierea şi derularea convenţiilor civile de prestări servicii cu terţe persoane fizice. Prin aceasta au cauzat o pagubă de 555.290,80 RON institutului, obţinând avantaje patrimoniale pentru prestatorii de servicii, potrivit unui comunicat postat pe site-ul DNA.

Concret, serviciile au fost achiziţionate în condiţiile în care, la nivelul institutului nu a fost fundamentată la începutul anului necesitatea obiectivă a achiziţionării acestor servicii, cu stabilirea certă a naturii serviciilor de achiziţionat (expertiză, consultanţă, asistenţă tehnică, traduceri etc.), nu a fost pentru fiecare serviciu în parte identificat ferm obiectul acestuia, iar pentru achiziţionarea serviciilor nu s-a procedat la estimarea valorii acestor servicii. Convenţiile civile de prestări servicii încheiate (expertize de mediu, consiliere tehnică, traduceri, cercetare tehnologică aferentă activităţilor de hidrologie, hidrogeologie şi gospodărirea apelor) nu au avut viza Compartimentului Juridic şi asupra acestora nu a fost exercitat controlul financiar propriu, fiind semnate doar de directorul institutului. Persoanele fizice cu care institutul a încheiat convenţiile civile de prestări servicii nu îndeplineau condiţiile legale în materie care să le confere capacitatea de a încheia astfel de acte juridice, nefiind persoane fizice autorizate/acreditate să exercite profesii libere, respectiv să presteze serviciile la care s-au obligat.

De asemenea, spun procurorii, în lunile decembrie 2005 şi aprilie 2006, Petre Stanciu şi Marinela Simote i-au determinat pe şefii de secţii şi laboratoare să întocmească înscrisuri care să ateste fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, pentru a acoperi neregulile constatate în urma unui control al Curţii de Conturi privind plata nelegală a unor prestatori de servicii în perioada ianuarie 2004 - septembrie 2005.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro