NATIONAL: DNA: Primarul din Târgu Secuiesc, reţinut pentru luare de mită de peste 40.000 de lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: DNA: Primarul din Târgu Secuiesc, reţinut pentru luare de mită de peste 40.000 de lei

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Racz Karoly, a fost reţinut vineri de DNA pentru luare de mită, după ce a primit 41.000 de lei de la administratorul unei firme care livra produse de carieră şi balastieră, pentru derularea fără probleme a unui acord încheiat între societate şi primărie.

Potrivit unui comunicat remis vineri NewsIn, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov îl cercetează pe Racz Karoly, primarul municipiului Târgu Secuiesc, acuzat de luare de mită în formă continuată (zece acte materiale).

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale reiese că, după încheierea, pe 15 februarie 2010, a unui acord-cadru de prestări servicii între Municipiul Târgu Secuiesc şi o societate comercială (acord ce avea ca obiect furnizarea de produse de carieră şi balastieră), Karoly, în calitatea sa de primar, i-a cerut administratorului respectivei societăţi - denunţător în cauză - o sumă de bani neprecizată în scopul derulării fără probleme a contractului (respectiv emiterea de comenzi din partea primăriei şi aprobarea cu celeritate a plăţii produselor livrate).

Astfel, în perioada aprilie 2010- februarie 2011, primarul a primit de la administratorul firmei, cu titlu de mită, suma totală de 41.000 de lei, astfel: câte 4.000 de lei lunar în perioada aprilie-octombrie 2010, 10.000 de lei în luna noiembrie 2010 şi 3.000 de lei pe 17 februarie.

În plus, în cursul zilei de joi a fost organizat un flagrant, când s-a constatat că Racz Karoly a mai primit 10.000 de lei de la denunţător, potrivit procurorilor.

Primarul a fost reţinut vineri pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de sâmbătă va fi prezentat Tribunalului Covasna, cu propunere de arestare preventivă petnru 29 de zile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro