NATIONAL: Ministerul Justiţiei nu a fost informat de autorităţile irakiene despre decizia în cazul Munaf | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Ministerul Justiţiei nu a fost informat de autorităţile irakiene despre decizia în cazul Munaf

Ministerul Justiţiei precizează, într-un comunicat remis presei joi, că nu a fost informat până în prezent de către autorităţile judiciare irakiene cu privire la soluţia pronunţată de instanţa irakiană în cazul lui Mohammad Munaf.

Mohammad Munaf, cetăţean irakian şi american, a fost condamnat, la data de 24 aprilie 2008, de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare pentru acte de terorism săvârşite atât pe teritoriul ţării, cât şi în afara acesteia, împotriva unor cetăţeni români.

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 16 mai 2008, prin nerecurare şi a devenit executorie la aceeaşi dată, când a fost emis împotriva lui Mohammad Munaf mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Conform Biroului Naţional Interpol, Mohammad Munaf este urmărit internaţional, mai precizează ministerul în comunicat.

"Ministerul Justiţiei, precum şi autorităţile române cu responsabilităţi în materie au depus şi depun toate eforturile pentru a se asigura înfăptuirea justiţiei şi pentru punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunţate de instanţele române, având în vedere cadrul cooperării judiciare internaţionale în materie penală", se mai afirmă în comunicat.

Potrivit site-ului Lumea justiţiei.ro, Munaf ar fi fost achitat definitiv în Irak şi eliberat, aflându-se în prezent pe teritoriul irakian.

Arestat de forţele SUA din Irak în mai 2005, după eliberarea jurnaliştilor români, Munaf a fost condamnat la moarte prin spânzurare de justiţia irakiană, dar ulterior o Curte de Apel de la Bagdad a decis, în 2008, rejudecarea lui. Deţinutul, care are cetăţenie irakiană, română, dar şi americană, urma să fie predat de autorităţile americane autorităţilor irakiene. Până acum nu au mai existat informaţii că acest transfer a avut loc.

În 24 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat în lipsă pe Mohammad Munaf la 10 de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi timp de cinci ani după executarea pedepsei, precum şi la plata a 2.000.000 de euro daune morale jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion. Instanţa l-a mai obligat şi la plata a 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. De asemenea, magistraţii au respins cererea de expulzare a lui Mohammad Munaf de pe teritoriul statului român după executarea pedepsei.

În România, Munaf a fost acuzat de infracţiune la legea privind combaterea terorismului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro