În cadrul întâlnirii de la Constanţa vor participa procurori, poliţişti, reprezentanţi ai Institutului Naţional de Medicină Legală, experţi criminalişti ai Poliţiei Române, care vor analiza aspecte de ordin tehnic, din perspectiva procedeelor de investigare şi a celor probatorii, aşa cum sunt descrise în viziunea noilor coduri.
Lucrările vor fi deschise de Laura Codruţa Kövesi, Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu chestorul de poliţie, Ioan Dascălu, Secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, vor mai fi prezenţi: Oana Schmidt Hăineală, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, chestorul Liviu Popa, Inspector General al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi doctorul Dan Dermengiu, director al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici", se mai arată în comunicatul Ministerului Public.