NATIONAL: Primăria Capitalei a pierdut procesul cu Sectorul 3 privind mai multe terenuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Primăria Capitalei a pierdut procesul cu Sectorul 3 privind mai multe terenuri

Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul pe care municipalitatea bucureşteană l-a făcut într-un proces cu Primăria Sectorului 3 privind darea în folosinţă a unor terenuri pentru amplasarea de infochioşcuri şi panouri informative.

Procesul a fost declanşat în 2009, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), dominat de PDL, dădea în folosinţa gratuită Consiliului Local al Sectorului 3 mai multe terenuri aparţinând Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), pentru amplasarea de infochioşcuri şi panouri informative.

Primăria Capitalei a cerut anularea hotărârii CGMB, pe motiv că situaţia acestor terenuri nu este clarificată din punct de vedere juridic.

Primăria a priedut procesul atât la prima instanţă, cât şi la apel, astfel că decizia Curţii de Apel din 14 aprilie este definitivă.

Pe de altă parte, tot recent, municipalitatea a avut câştig de cauză în privinţa parcului Izvor. Mai precis, Tribunalul Bucuresti a anulat, prinr-o decizie definitivă, o hotărâre a CGMB prin care acest parc trecea de la ALPAB în administrarea Sectorului 5, pe rolul instanţelor fiind procese similare privind parcurile Crângaşi şi Colţea.

În 2009, CGMB a luat mai multe hotărâri prin care parcurile Crângaşi, Izvor şi Colţea (din zona Universitate) treceau în administrarea sectoarelor pe raza cărora se află.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro