NATIONAL: Sublocotenentul post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu va fi înmormântat sâmbătă la Craiova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Sublocotenentul post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu va fi înmormântat sâmbătă la Craiova

Funeraliile sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu, căzut la datorie marţi în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, vor avea loc sâmbătă, în municipiul Craiova, în prezenţa ministrului Apărării, Gabriel Oprea, şi a şefului Armatei, Ştefan Dănilă, informează MApN.

Trupul neînsufleţit al lui Cătălin-Ionel Marinescu este depus la capela Bisericii „Postelnicul Fir", unde va fi oficiată sâmbătă, începând cu ora 14.00, slujba religioasă. Înmormânarea va avea loc la Cimitirul Ungureni, precizează MApN.

Trupul neînsufleţit al sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu, care a murit marţi, în Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, a fost repatriat, joi, la Baza 90 Otopeni fiind organizată o ceremonie militară şi religioasă în memoria sa.

Trupul militarului a fost adus în ţară cu o aeronavă militară Hercules, în jurul orei 14.00. Pe aeroport, caporalul Marinescu a fost aşteptat de familie, rude şi prieteni. Sicriul în care se afla trupului neînsufleţit al lui Cătălin Marinescu a fost însoţit de la avion de militarii din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul", iar un sobor de preoţi a ţinut o slujbă în memoria acestuia.

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, a participat la ceremonia militară şi religioasă organizată la aeroport şi a ţinut un discurs în care a evocat curajul şi devotamentul caporalului Marinescu puse în slujba Armatei. La eveniment a mai fost prezent şi Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, dar şi şefii categoriilor de forţe din Ministerul Apărării Naţionale.

Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a căzut la datorie marţi, în jurul orei 06.00, în Provincia Zabul, Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat. Militarul român avea 28 de ani şi era necăsătorit.

În urma atacului cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. "Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat", potrivit MApN.

Totodată, ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu. De asemenea, Oprea a înaintat preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro