NATIONAL: Un tânăr a murit, iar soția și fiica sa au fost internate, după ce s-ar fi intoxicat cu naftalină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Un tânăr a murit, iar soția și fiica sa au fost internate, după ce s-ar fi intoxicat cu naftalină

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Vulcana Băi, județul Dâmbovița, a murit, iar fetița și soția sa au ajuns la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în încăperea în care dormeau simțindu-se un miros înțepător de naftalină, transmite corespondentul NewsIn.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Dâmbovița, Raluca Trandafir, femeia, în vârstă de 30 de ani, s-a trezit din somn la un moment dat și a văzut că fiica sa de 9 ani este leșinată, iar soțul său zăcea fără suflu, lângă el fiind urme de vomă. Aceasta a sunat imediat la 112, însă bărbatul era deja decedat, fiind posibil ca acesta să se fi înecat cu propria vomă.

"Fetița și mama sa au fost duse la spitalul din Pucioasa pentru îngrijiri medicale. Urmează ca necropsia să stabilească din ce cauză a murit bărbatul. În încăpere se simțea un miros puternic de naftalină", a adăugat sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro