Păşeşti timid, grăbit, păşeşti entuziasmat, speriat, melancolic sau poate doar neatent...într-o lume pe care cu siguranţă nu o cunoşti. La orice pas, eşti însoţit de mici prieteni gata să-ţi arate o altă latură a realităţii, pe care poate n-ai vrea s-o cunoşti. Cam aşa arată lucrurile într-un orăşel, în care, din anumite motive am fost purtată de vântul aspru al zilelor de ieri.
Te trezeşti dornic să-ţi pictezi ziua in cele mai calde culori şi nu te gândeşti nicidecum că pânza ţi-ar putea fi pătată de culorile reci ale celor din jurul tău sau pur şi simplu ale realităţii. Dar, "de-ar fi altfel, frumos n-ar fi!".
Cu fiecare zi pe care o petrec aici, în Brăila, învăţ să observ că nesiguranţa, teama, agresivitatea, răutatea şi pericolul sunt la ele acasă. De ce spun asta? Poate că mulţi dintre noi am trecut prin experienţe asemănatoare. La orice pas eşti însoţit de grupuri de tineri care au uitat sau n-au auzit vreodată de cuvântul respect. Auzi în urma ta cuvinte care-ţi lasă un gust cât se poate de amar, dar chiar şi-aşa îţi continui drumul, uşurat că ai scăpat, ca mai apoi să fii surprins de alt grup, unul mai "deosebit" ca celălalt. Vezi tineri ce-aruncă gunoaiele pe stradă ca la ei acasă, coji de seminţe în plina stradă, bere, manele, fete, baieţi şi distracţie. Dar ce te faci când asta nu e tot? Ce te faci atunci când nesiguranţa şi agresivitatea fizică nu sunt singurele cu care te intâlneşti?
Pentru locuitorii Brăilei, agresivitatea fizică, duritatea limbajului şi atitudinea dezordonată au devenit o obisnuinţă, făcând parte din rutina zilnică. Ne-am obişnuit să trăim in acelaşi mediu neschimbat de ani buni, să nu ne respectam aproapele, ba chiar să-l injurăm puţin, să-l inghesuim în maxi-taxi şi să-i vorbim cât se poate de urât. Ne-am obişnuit să ne pierdem timpul bârfindu-l pe vecinul, fără să vedem marele gunoi din ochiul nostru. Spun "noi" pentru că, din păcate, fac parte din acest oraş şi fie că vreau fie că nu, sunt pusă la gramadă, sunt etichetată după comportamentul celor din jurul meu. De cele mai multe ori, orice persoană care indrazneşte să schimbe rutina zilnică din acest oras, chiar şi-ntr-un procent destul de mic, este privit ca un ciudat, un fraier care nu ştie cum sa-şi piardă timpul.
Şi astfel agresivitatea şi nesiguranţa iau o altă proporţie mult mai mare, ajungând să se aştearnă asupra orasului, să se preschimbe în agresivitate morală. Am uitat să cercetăm, să ne dorim să aflam, să vrem să ne cunoaştem. Am uitat să ne intrebăm cine suntem şi incotro ne indreptăm. Am uitat să aflăm de unde venim, am uitat să ne gândim la viitor, preferând să trecem hipnotizaţi prin somnul nepăsător al lipsei de voinţă, de dorinţa de a fi un EU, am uitat sau pur si simplu NU VREM ! Nu mai ştim ce este aceea artă, cultură, nu mai ştim ce este poezia, ce sunt cărţile. Şi e păcat să înecăm valorile oraşului, doar din teama unei priviri urâte şi-a unor observaţii nepotrivite. Nu are rost să cautăm vinovaţi, căci vinovaţi suntem de generaţii, dar putem schimba realitatea şi-o putem picta diferit, undeva mai sus, undeva unde valoarea este apreciată, undeva unde să ne cunoastem sinele, în raport cu tot ceea ce ne inconjoară, chiar dacă asta înseamnă să facem loc şi visătorilor şi să nu tăiem avântul celor ce au un cuvânt de spus...Tu ştii cine eşti, te cunoşti pe tine?
