Cage a fost surprins de fotoreporteri în timp ce fuma trabuc şi citea un scenariu într-o pauză dintre două "duble". Actorul părea foarte relaxat şi deloc afectat de faptul că, sâmbătă, a petrecut câteva ore în secţia de poliţie, înainte de a fi eliberat.
Nicolas Cage filmează în această perioadă pentru pelicula de acţiune "Medallion", care va avea premiera în 2012.
Starul în vârstă de 47 de ani a fost arestat, sâmbătă, după a început să se certe cu soăia lui, Alice Kim, în faţa unui imobil. Cei doi s-au contrazis cu privire la adresa unui apartament pe care l-ar fi închiriat. Nervos şi aflat în stare de ebrietate, Cage şi-a bruscat soţia trăgându-o de braţ, după care a făcut scandal la urcarea într-un taxi.
Actorul a fost eliberat în cursul după-amiezii şi va apărea la tribunal în 31 mai.
