Nivelul de alertă, ridicat în Danemarca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nivelul de alertă, ridicat în Danemarca

„În urma atacurilor teroriste de la Paris, poliţia daneză a ridicat nivelul de alertă internă", a precizat aceasta într-un comunicat. Forţele de ordine au invocat „situaţia incertă dintr-un număr de ţări europene", dar au menţionat faptul că serviciile de securitate (PET) „nu au schimbat evaluarea ameninţării teroriste împotriva Danemarcei, percepute ca fiind gravă".
Cetăţenii ar urma să nu perceapă diferenţa în viaţa de zi cu zi după ridicarea nivelului de alertă, potrivit poliţiei. Danemarca a fost şi ea lovită în februarie de atacurile unui jihadist danez de origine palestiniană, care a ucis un regizor la o dezbatere privind libertatea de expresie şi un evreu aflat în faţa sinagogii din Copenhaga.
În acelaşi timp, guvernul francez a adoptat proiectul de lege ce prevede prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, o măsură excepţională decisă după atentatele de vineri. El prevede, de asemenea, modificarea regimului privind arestul la domiciliu şi a celui privind percheziţiile. Proiectul de lege extinde regimul arestului la domiciliu „la orice persoană" care ridică mari semne de suspiciune.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro