Noi confruntări în Ucraina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi confruntări în Ucraina

Confruntări armate cu artilerie grea au loc vineri în apropierea aeroportului din Doneţk, bastion al regiunii separatiste proruse, încercuită de trupele ucrainene.
"Noaptea de joi spre vineri a fost agitată, au avut loc confruntări cu artilerie grea. Locuitorii din mai multe cartiere au auzit un avion zburând la joasă altitudine, iar martori au observat pe principalele artere din oraş echipamente militare", a anunţat, într-un comunicat, primăria din Doneţk.
Potrivit AFP, la gara din Doneţk aproape 200 de persoane se aflau la cozi în faţa ghişeelor pentru a cumpăra bilete, încercând să fugă din calea luptelor.
De altfel, din zona gării puteau fi auzite vineri dimineaţă schimburi de focuri provenind de la aeroport, însoţite de survolul unui avion şi tiruri antieriene, potrivit jurnalistului AFP.
Forţele Kievului au lansat vineri un violent atac împotriva insurgenţilor proruşi la vest de Doneţk şi, de asemenea, au ocupat poziţii în partea de sud a oraşului.
Forţele ucrainene se pregătesc să încercuiască cele două capitale regionale din est, Doneţk şi Lugansk, în timp ce insurgenţii s-au declarat decişi să apere cele două oraşe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro