Noi metode de predare-învăţare a matematicii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi metode de predare-învăţare a matematicii

Vineri a fost prezentat Institutul GeoGebra din Timişoara şi s-a discutat despre "Impactul societăţii informaţionale asupra educaţiei", întâlnire moderată de inspectorul şcolar general Viorel Botea şi inspectorul de matematică Mihaela Giurcă.
Sâmbătă a avut loc cercul metodic al profesorilor de matematică din municipiu, coordonat de inspectorul Mihaela Giurcă şi prof. Mădălina Teodorescu de la Liceul "Perpessicius", şi s-a discutat din nou despre platforma GeoGebra. La aceste întâlniri au participat cadre didactice din zona de Sud-Est a României.
Evenimentul a fost organizat de Liceul "Perpessicius" în colaborare cu Universitatea Tibiscus Timişoara, Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată, Centrul de Cercetare Ştiinţifică şi Inovare Tehnologică în Informatică, Inspectoratul Şcolar Timiş, Inspectoratul Şcolar Brăila şi Casa Corpului Didactic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro