• Legea 141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prin care s-a stabilit creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, începând cu 1 august 2025, influențează bineînțeles și prețurile, taxele și tarifele percepute de administrația brăileană • în ședința ordinară a CLM Brăila, dar și într-una extraordinară de la finele lunii iulie, au fost aprobate o serie de proiecte ce ajustează taxele și tarifele practicate de SUPAFLC, SUPAGL, ”Braicar”, SC APT, ECO SA și Centrul ”Chira Chiralina” • în majoritatea cazurilor prețurile/tarifele practicate au crescut cu 50 de bani, 1 sau 2 lei • un exemplu ar fi creșterea biletelor de tramvai/autobuz de la 2,50 lei la 3 lei • câteva prețuri însă au putut fi menținute la nivelul anterior, cum ar fi intrarea copiilor de până în 14 ani la Grădina Zoo, care va costa tot 5 lei
Administrația brăileană a trebuit să se adapteze la noile măsuri fiscal-bugetare stabilite de Guvernul Ilie Bolojan, astfel că începând cu această lună multe dintre prețurile, tarifele și taxele percepute au fost majorate. În ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Brăila din 30 iulie, dar și într-o ședință extraordinară a instituției din 31 iulie, au fost aprobate șapte proiecte care prevăd ajustarea taxelor, prețurilor și tarifelor practicate de serviciile Primăriei, în contextul intrării în vigoare a Legii 141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prin care s-a stabilit creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21% începând cu 1 august 2025. Astfel, consilierii municipali au aprobat noile prețuri pentru Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor (SUPAFLC) Brăila, Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire (SUPAGL) Brăila, ”Braicar”, SC APT, Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” și SC ECO SA. Majoritatea creșterilor sunt undeva între 50 de bani, 1 sau 2 lei, însă lucrurile diferă de la un serviciu la altul. De exemplu, dacă prețul unui bilet de autobuz sau tramvai a crescut de la 2,50 lei la 3 lei, în unele situații prețurile practicate au putut fi menținute la nivelul anterior, cum este cazul biletelor de intrare la Grădina Zoo pentru copii, care rămân la 5 lei. Redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au realizat o analiză a tuturor proiectelor aprobate de municipalitate până în prezent privind noile tarife practicate începând cu 1 august pe care o puteți lectura în cele ce urmează.
Cât ne va costa întreținerea locurilor de veci
Unul dintre proiectele aprobate de CLM Brăila la finele lunii iulie a vizat ajustarea taxelor speciale practicate de SUPAFLC, aplicabile începând cu 1 august 2025, conform Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
”Având în vedere că în componenta taxelor speciale practicate de către instituția noastră era inclusă și cota standard de TVA de 19%, iar de la 1 august 2025, conform Legii 141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, articolul II, punctul 42, cota standard de TVA va crește de la 19% la 21%, propunem actualizarea taxelor speciale practicate (...) cu noua cotă standard de TVA de 21% începând cu luna august 2025”, se precizează în raportul de specialitate al proiectului.
Iată deci ce înseamnă acest lucru. În ceea ce privește taxele pentru închirierea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuințe, diferențiate pe zone de atracție comercială, potrivit proiectului aprobat de consilierii municipali, multe dintre acestea se mențin la nivelul celor practicate până la 31 iulie 2025. Totuși o parte au fost majorate (în general cu 1 leu) de la 1 august 2025. Un exemplu ar fi magazinele mixte (alimentare – nealimentare), unde pentru zona A, taxa practicată era de 39 lei/mp/lună/zonă și a crescut la 40 lei, pentru zona B era 36 lei și acum este de 37 lei, pentru zona C era 33 lei și a devenit 34 lei, iar pentru zona D era 28 lei și a devenit 29 lei. La fel și în cazul consignațiilor, amanet – unde de la 1 august taxele au crescut la 54 lei (zona A), 52 lei (zona B), 50 lei (zona C), respectiv 40 lei (zona D). Tot cu un 1 leu au fost majorate și taxele pentru Alimentație publică: bar, restaurant, pizza, bodegă, cramă, fast-food (unde taxele variază între 56 lei/mp/lună/zonă și 37 lei), patiserii, plăcintării, simigerii, covrigării, dulciuri, cofetării, gogoșerii, sifonării, răcoritoare etc. unde, de asemenea, taxele au fost majorate cu 1 leu (însemnând 31 lei în zona A și B, respectiv, 19 și 9 lei în zonele C și D).
Majorări de taxe la SUPAFLC s-au înregistrat și în cazul sediilor de bănci și agenții CEC, case de schimb valutar. În cazul spațiilor cu destinații speciale (cabinete particulare, cabinete medicale, farmacii, cabinete veterinare, case de cultură, biblioteci) taxele au rămas la nivelul la care erau și până la 31 iulie. La fel și în cazul cluburilor sportive.
Alte taxe practicate de SUPAFLC Brăila la activitatea de Fond Locativ unde se înregistrează creșteri ar fi cele pentru avizare acte (aviz gaze, schimb locuințe, eliberare de adeverințe pentru notariat, Judecătorie, Tribunal Poliție etc.). De acum discutăm despre 82 lei (în termen de 15 zile până la eliberarea avizului) în loc de 81 lei cât era până la 31 iulie, respectiv 117 lei (în termen de 24 de ore) față de 115 lei. Creșteri sunt și la taxa arhivă și taxa eliberare duplicat contract vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește taxele stabilite de SUPAFLC Brăila privind activitatea de administrare a cimitirelor de pe raza Municipiului Brăila, propuse începând cu 1 august 2025 (cu TVA), discutăm tot despre creșteri de 1 – 2 lei. De exemplu la taxa concesiune în termen de 25 de ani cimitire categoria I, creșterea este de la 40 lei pe mp la 41 lei/mp, iar la categoria a II-a de la 31 lei la 32 lei/mp. De asemenea, pe termen nelimitat la cimitirele categoria I creșterea este de la 130 lei/mp la 132 lei/mp, respectiv la categoria a II-a de la 102 lei la 104 lei/mp. Taxa de trecere concesiune de la 25 ani la termen nelimitat a fost majorată de la 118 lei/mp la 120 lei/mp pentru categoria I și de la 93 la 95 lei/mp la cimitirele de categoria a II-a. Taxa de întreținere cimitir a crescut de la 28 la 29 lei/mp/an. Taxa de înhumare la pământ fără deshumare de la 347 lei la 353 lei. Taxa de deshumare/înhumare oseminte de la 365 lei la 371 lei, taxa înhumare la criptă fără deshumare de la 306 lei la 311 lei, taxa deshumare/înhumare oseminte criptă de la 311 lei la 316 lei. Majorări se înregistrează și la taxa eliberare adeverință notariat (succesiune, donație, testament) și/sau acord transport oseminte pentru Direcția de Sănătate Publică de la 63 lei la 64 lei în regim normal și de la 185 lei la 188 lei în 24 h. Cu un leu crește și taxa pentru cererea de răscumpărare loc de veci cu concesiune expirată. La fel și pentru cerere eliberare act de concesiune sau mutație concesiune sau cerere atribuire loc de veci. Și taxa avizare executare lucrări pentru firmele de pietrărie crește de la 2.250 lei/an la 2.290 lei/an.
”La locurile de veci concesionate pe termen de șapte ani se achită taxa de concesiune plus taxa de întreținere aferentă celor șapte ani”, se mai precizează în proiect.
De reținut că tabloul complet al taxelor percepute de SUPAFLC Brăila poate fi consultat în hotărârea nr. 459/30.07.2025 postată pe site-ul Primăriei Brăila sau accesând următorul link pe site-ul cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Parcările și garajele, de asemenea mai scumpe
În baza ”Legii Bolojan” au fost ajustate și tarifele prevăzute în anexa nr. 9 la Regulamentul de Organizare și Funcționare al sistemului de administrare a parcărilor publice din Municipiul Brăila, aprobat inițial în decembrie 2022 și modificat ulterior în noiembrie 2024, practicate de SUPAGL Brăila. Astfel, când vine vorba despre tarifele parcărilor de reședință, trebuie punctat că pentru rezervarea unui loc de parcare persoană fizică, prețul a fost majorat de la 280 lei la 285 lei/loc/an. În cazul persoanelor juridice de la 820 lei la 834 lei/loc/an.
Pentru tarifele parcărilor publice cu plată situația se modifică în cazul abonamentelor de tip riveran, unde tariful va fi de 69 lei/loc/lună în loc de 68 lei cât a fost până acum. De asemenea, în cazul abonamentului tip an tariful crește de la 280 lei/loc/an la 288 lei, iar la abonamentul tip universal valabil în toate parcările discutăm despre 140 lei/loc/lună, în loc de 138 lei cât era până la 1 august 2025. Pentru a rezerva un loc de parcare costul va fi de 834 lei/loc/an în loc de 820 lei. Crește cu un leu și tariful de închiriere parcare în imediata apropiere a unităților hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive, de la 68 lei/loc/lună la 69 lei.
În rest, la această categorie prețurile rămân neschimbate, așa cum reiese din hotărârea nr. 460/30.07.2025 postată pe site-ul Primăriei Brăila, dar care poate fi consultată și pe site-ul ziarului, accesând următorul link.
În același context a fost aprobată și ajustarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 2 la HCLM Brăila nr. 688/27.11.2024, pentru amplasamentele ocupate de garaje, închiriate în baza unor contracte de închiriere, practicate de asemenea de SUPAGL Brăila. Și aici discutăm despre o creștere de 1 leu. De exemplu pentru zona A1, tariful de la 1 august este de 70 lei/an/mp, iar până acum a fost de 69 lei. Hotărârea de CLM Brăila nr. 461/30.07.2025 poate fi consultată, de asemenea, pe site-ul Primăriei Brăila, precum și accesând următorul link.
Biletele de tramvai și autobuz la 3 lei
Membrii CLM Brăila au aprobat și tarifele serviciului de transport public local de călători prin curse regulate din Municipiul Brăila, aplicabile începând cu 1 august.
Potrivit proiectului prețul pentru transportul cu tramvaiul în Oraș (Vidin- Castanului), respectiv Parcul Monument – Combinat a crescut de la 2,50 lei/călătorie la 3 lei/călătorie (un indice de creștere de 1,20). La fel și în cazul transportului cu autobuzul și microbuzul: în oraș, pe toate liniile, transportul public va costa 3 lei, ia biletul de suprataxă tramvai, autobuz, microbuz a crescut de la 30 la 40 lei (indice de creștere de 1,33). În ceea ce privește transportul pe bază de abonament lunar, pentru tramvai, în oraș (Vidin – Castanului) prețul abonamentului a urcat de la 75 lei la 85 lei, pe zona Combinat (Vidin-Combinat) la 170 lei, în loc de 150 lei (indice de creștere de 1,13), pentru zona Lacu Sărat (Vidin-Lacu Sărat) abonamentul a crescut de la 112 la 125 lei (indice de creștere de 1,12) iar pentru zona Castanului – Lacu Sărat, abonamentul s-a majorat de la 37 lei la 42 lei (indice de creștere de 1,13). În ceea ce privește transportul cu autobuzul și microbuzul, în oraș pe toate liniile prețul unui abonament de asemenea s-a majorat de la 75 lei la 85 lei. În privința transportului cu tramvaiul și autobuzul pentru beneficiarii legilor speciale, discutăm despre abonamente de 140 lei, în loc de 125 lei cât erau până la 1 august, iar pentru transportul elevilor pe tramvai și autobuz abonamentele au fost majorate de la 65 la 70 lei.
Pentru transport cu toate vehiculele în oraș (toate liniile, lunar) discutăm în prezent despre 170 lei, în loc de 150 lei cât a fost până de curând. Tariful abonamentului social lunar crește, de asemenea (pe tramvai sau autobuz, după caz), de la 63 la 70 lei.
Tariful abonamentului pentru agenții economici care achiziționează minim 100 de bucăți pe lună a crescut de la 53 lei la 60 lei. Biletul achiziționat online devine, de asemenea, 3 lei. Iar la abonamentele achiziționate online pe autobuz sau tramvai (valabile 30 zile de la data achiziționării) discutăm despre 85 lei/abonament, în loc de 75 lei cât era înainte. Pentru un abonament valabil o săptămână tariful a crescut de la 18 lei la 20 lei, iar abonamentele de o zi pe toate liniile, achiziționate online, costă 11 lei în loc de 10 lei, cât erau până la 31 iulie. Tarifele emitere aviz subtraversare au crescut, de asemenea, de la 180 lei la 200 lei/aviz. Hotărârea CLM Brăila nr. 462/30.07.2025 poate fi consultată integral pe pagina Primăriei Municipiului Brăila, precum și prin accesarea următorului link.
Majorări de tarife și la Piețe
Consilierii municipali au aprobat și ajustarea prețurilor și tarifelor practicate de societatea Administrația Piețelor și Târgurilor (APT) SA Brăila, aplicabile începând cu 1 august 2025, conform Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
La APT există o mulțime de categorii de tarife, de la prețul de pornire al licitației pentru active publice special amenajate, la tarifele pentru depozitare și comercializare materiale de construcții în locații diferite etc. Și aici multe dintre tarife au fost majorate. Unele implică o creștere cu 50 de bani, altele chiar și cu 2 lei. De exemplu, prețul minim de pornire pentru închirierea unui spațiu comercial în Piața Concordia a crescut de la 60 la 61 lei, pentru spații auxiliare de la 24 la 25 lei, iar a unui teren de la 28 la 29 lei. Pentru închirierea unei tarabe la sectorul legume fructe în zona A costul a ajuns de la 12,60 lei la 12,89 lei (tarabă mijlocie) și de la 14,50 lei la 14,70 lei (tarabă mare). Totodată dacă tariful pentru expunerea în Târgul Obor a unei biciclete sau scuter a crescut de la 9,50 lei pe zi la 10 lei pe zi (94 lei pe lună la 96 lei pe lună), pentru o dubiță sau microbuz, prețul a crescut de la 28 lei/zi la 30 lei pe zi (315 lei pe lună la 320 lei pe lună). Și exemplele pot continua. Cei interesați pot consulta hotărârea nr. 463/30.07.2025, integral, pe site-ul Primăriei, dar și prin accesarea următorului link.
Cât ne costă o plimbare pe Dunăre
Au fost aprobate și tarifele practicate de Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila, aplicabile de la 1 august 2025. Așadar, chiria pentru închirierea unui teren portuar pentru dezvoltare bază nautică, port nautic, turistic etc. a înregistrat următoarea creștere începând cu 1 august: de la 11 - 12 lei la 14,65 lei/metru liniar/lună. Chiria pentru închiriere teren mal inundabil de la 2,28 lei la 2,76 lei/metru pătrat/lună. Totodată, tariful pentru nave fluviale, în cazul cheiajului fără operațiuni a crescut de la 13,13 lei la 15,89 lei/navă/zi, iar în cazul cheiajului sub operațiuni-mărfuri generale discutăm despre o creștere de la 2,77 lei la 3,35 lei/tonă marfă. Tariful pentru staționare nave de croazieră la pontoanele STPLCAP Brăila au crescut de la 963,28 lei la 1.165,57 lei/navă/zi. Închirierea navei de pasageri ”Lacu Sărat” în marș a crescut de la 1.362,28 lei la 1.648,36 lei/oră și în staționare de la 571,48 lei la 691,49 lei/oră. Tariful curselor de agrement pe Dunăre a navei ”Lacu Sărat” a crescut de la 21,02 lei la 25 lei/oră/bilet. Închirierea navei de pasageri ”Chira Chiralina”, în marș a crescut de la 523,6 lei la 633,56 lei/oră și în staționare de la 136,23 lei la 164,84 lei/oră. Cursele de agrement pe bază de bilet cu această navă costau 25,21 lei, iar începând cu 1 august, 30 lei/oră/bilet. Tabloul complet al tarifelor percepute de Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila poate fi consultat pe site-ul Primăriei Brăila. De asemenea, hotărârea CLM nr. 467/31.07.2025 poate fi accesată și prin următorul link.
Copiii intră cu aceeași bani la ZOO, părinții plătesc mai mult
Tot în baza măsurilor fiscal-bugetare asumate de Guvern, a fost aprobată și ajustarea prețurilor și tarifelor practicate de societatea ECO SA Brăila pentru Grădina Zoologică Brăila, aplicabile începând cu 1 august. Astfel, dacă intrarea pentru copii (2 – 14 ani) rămâne la prețul de 5 lei/persoană, cum era și înainte, pentru adulți prețul a fost majorat de la 10 la 11 lei/persoană. Un abonament familial lunar se ridică la 317 lei (înainte era de 300 lei). De asemenea, pentru parcarea unui autoturism în zona grădinii ZOO taxa rămâne de 2 lei pe oră, iar parcarea unui autocar va fi taxată cu 10 lei/oră (ca un element de noutate). Plimbările cu poneiul rămân la 15 lei/copil/3 ture. Organizarea de evenimente în spații deschise vor costa 245 lei/5 ore, minim 10 copii și 5 adulți, în loc de 150 lei cât era înainte. De altfel, noile prețuri percepute la Grădina ZOO din Brăila pot fi consultate în cadrul hotărârii CLM Brăila, nr. 468/31.07.2025, precum și prin accesarea următorului link pe pagina web a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Toate proiectele amintite au fost aprobate cu votul majorității în ședințele CLM Brăila de la finele lunii trecute. Consilierii municipali Ionel Ștefan Alexandru (SOS România) și Cătălin Nicolescu (AUR) au votat ”împotrivă” ținând să menționeze public că nu sunt de acord și nu susțin ”Legea Bolojan”. Probabil că vor urma și alte ajustări de tarife plecând de la măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern.