Noul acţionar majoritar al Interului a devenit şi preşedintele clubului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noul acţionar majoritar al Interului a devenit şi preşedintele clubului

Noul acţionar majoritar al clubului Inter Milano, miliardarul indonezian Erick Thohir, a fost ales, vineri, de Adunarea Generală a acţionarilor, preşedinte al grupării.
Thohir, 43 de ani, care a achiziţionat, la jumătatea lunii octombrie, 70 la sută dintre acţiunile clubului, îi succede în funcţia de preşedinte fostului patron Massimo Moratti.
Acesta din urmă a fost desemnat preşedinte de onoare. Moratti a deţinut clubul Inter din 1996, a anunţat site-ul oficial al echipei italiene la care evoluează şi Cristian Chivu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro