Noutăţi de la HC Dunărea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noutăţi de la HC Dunărea

• conducerea clubului brăilean de handbal a susţinut o videoconferinţă cu jucătoarele • antrenorul Neven Hrupec a fost reconfirmat în funcţie • reunirea lotului se va face pe data de 22 iunie • “Dezvoltarea Centrului de copii şi juniori rămâne o problemă primordială la HC Dunărea”, a punctat George Caranica

 

Conducerea echipei HC Dunărea a început deja pregătirea următorului sezon competiţional al Ligii Florilor. Pe 19 mai, la numai o zi după ce Consiliul Director al Federaţiei Române de Handbal a decis îngheţarea campionatului 2019-2020, şefii clubului brăilean au discutat cu jucătoarele aflate în lot. Mai precis, a fost vorba despre o videoconferinţă la care, în afară de handbaliste, au mai participat George Caranica şi Marian Neta, preşedintele respectiv vicepreşedintele clubului HC Dunărea, precum şi şefii compartimentelor de marketing şi contabilitate. S-a dorit această  întâlnire pentru a se pune la punct, din toate punctele de vedere, noul sezon competiţional.

Cu acest prilej, Neven Hrupec a fost reconfirmat în funcţia de antrenor principlal şi s-a stabilit ca reunirea lotului să se facă pe data de 22 iunie. Până pe data de 22 iunie conducerea clubului brăilean va definitiva lotul pe care HC Dunărea va miza  în sezonul competiţional 2020-2021.

“În toată această perioadă dificilă din viaţa echipei, mă refer la situaţia de urgenţă, am avut mai multe videoconferinţe cu jucătoarele. Ne-a preocupat starea de sănătate a handbalistelor din lotul nostru şi modul în care acestea s-au pregătit idividual, fiecare la casa ei. Marţi, pe 19 mai, am avut ultima videoconferinţă, una în care am abordat mai multe probleme legate de viitorul sezon. S-au discutat probleme privind latura organizatorică, cea administrativă şi de cea sportivă. Salariile sunt la zi, astfel că  începând cu data de 22 iunie, când se va reuni lotul, jucătoarele să fie preocupate numai de handbal. Ne dorim o clasare mai bună şi avem nevoie de  întăriri. În cel mai scurt timp vom definitiva lotul şi vom anunţa atât noile achiziţii cât şi numele jucătoarelor care nu au mai dorit să rămână la Brăila”, ne-a declarat George Caranica, preşedintele clubului HC Dunărea.

În altă ordine de idei, pe 20 mai a avut loc şi o şedinţă cu antrenorii de la echipa de Divizia A şi de la formaţiile de copii şi juniori. Au fost prezenţi antrenorii Cristian Preda, Eugen Jelesneac şi Irina Chiş.

“Dezvoltarea Centrului de copii şi juniori rămâne problema primordială la HC Dunărea. În acest sens am avut o discuţie cu antrenorii Preda, Jelesneac şi Chiş în care am pus la punct strategia de pregătire pentru toate grupele de jucătoare. Pregătire care va începe imediat după ce ni se va permite acest lucru. Ne dorim ca pe viitor să promovăm cât mai multe jucătoare brăilene în echipa de Divizia A şi în cea din Liga Naţională”, a mai spus George Caranica.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro