Nu salariaţii sunt prea mulţi, ci Palatul Administrativ e prea mic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nu salariaţii sunt prea mulţi, ci Palatul Administrativ e prea mic

Gata, ştim şi cum va fi relansată piaţa muncii din Brăila: municipalitatea, dimpreună cu CJ, să amestece banii şi să se apuce de construit un nou Palat Administrativ. Nu de alta, dar am citit în „Obiectiv” că actualul palat le-a rămas mic funcţionarilor din primărie şi CJ. Serios acum: gândiţi-vă că atunci când a fost construit, nu erau atâţia plimbători de hârtii prin primărie. Bieţii arhitecţi au desenat birouri, dar de unde să ştie săracii că în Brăila anului 2017 instituţiile Primărie şi CJ vor avea mai mulţi angajaţi decât există cetăţeni în Brăila?

Prin urmare, dacă se vor identifica fonduri publice disponibile pentru construirea unui nou Palat Administrativ, sute de brăileni îşi vor găsi de muncă. Piaţa de construcţii se va dezmorţi subit, căci la ridicarea unui ditamai Palatul este nevoie de la diriginţi de şantier şi până la zidari sau faianţari. Iar dacă Brăila nu va dispune de atâţia muncitori calificaţi, o să apelăm la vecinii din Galaţi, ca să ne care roaba.

Îi cred pe cuvânt pe funcţionarii din primărie şi CJ că nu mai au loc în actualul palat administrativ şi că trăiesc zilnic o adevărată dramă, care le afectează randamentul în câmpul muncii. Birourile tot mai strâmte îi stresează maxim pe angajaţi, de unde probabil şi gafele monumentale pe care ei ajung să le facă la serviciu, cum ar fi aceea cu „incendiul” lui Fudulaiche. Dacă vrem să avem o administraţie eficientă, cu funcţionari productivi, trebuie neapărat să le oferim condiţii oamenilor. Adică să le acordăm spaţiu ca la all-inclusive şi salarii de minim 7.000 de lei net lunar, pentru ca oamenii să se simtă într-adevăr ca în concediu atunci când vin la serviciu. (Palatul Administrativ Cu Turnuleţe)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro