Numărul copiilor cu probleme digestive internaţi în spitalele din Argeş a ajuns la 48 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Numărul copiilor cu probleme digestive internaţi în spitalele din Argeş a ajuns la 48

48 de copii cu probleme digestive sunt internaţi luni în spitalele din judeţul Argeş, numărul acestora crescând de duminică până luni cu şapte cazuri, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Argeş.

Reprezentanţii Prefecturii Argeş precizează că din cei 48 de copii cu scaune diareice internaţi luni în unităţile spitaliceşti din judeţ, 39 sunt mai mici de doi ani.

Cei mai mulţi copii, respectiv 37, se află internaţi la Spitalul de Pediatrie Piteşti, patru copii primesc îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, secţia boli infecţioase, iar alţi şapte sunt internaţi la Spitalul Municipal Câmpulung.

La Spitalul Municipal Curtea de Argeş nu se mai află internat niciun copil cu probleme digestive.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro