Nuntă princiară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nuntă princiară

Prinţul francez François dOrléans s-a căsătorit cu Theresa von Einsiedel, fiica unei familii aristocrate din Germania, duminică, la basilica Sf. Iacob din oraşul german Straubing, a informat ieri dailymail.co.uk, citat de mediafax.ro.
Prinţul François dOrléans, în vârstă de 32 de ani, este al patrulea copil al contelui şi contesei dEvreux, iar bunicul său a fost prinţul Henri, conte al Parisului.
Theresa von Einsiedel, în vârstă de 30 de ani, este fiica lui Curt von Einsiedel Hildebrand şi a prinţesei Amelie von Urach, din Germania.
Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni la un bal vienez găzduit de prinţesa Marie von Lichtenstein, în perioada în care Theresa von Einsiedel studia comunicarea şi relaţiile publice la Viena.
Theresa von Einsiedel a declarat că intenţionează să renunţe la slujba ei din cadrul unei cunoscute agenţii de PR din München pentru a se muta la Paris, împreună cu soţul ei.
De asemenea, aceasta a spus că va învăţa limba franceză pentru a putea vorbi cu soţul ei în limba lui nativă, dat fiind că, în prezent, cei doi comunică în limba engleză.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro