Oţelul Galaţi, în faliment | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oţelul Galaţi, în faliment

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment a grupării din Liga a II-a Oţelul Galaţi, câştigătoarea campionatului României în 2011, hotărâre în cazul căreia poate fi formulat un recurs în termen de şapte zile, potrivit news.ro.
Tribunalul a stabilit un termen de cel mult zece zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. „Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii", se menţionează în soluţie.
Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor, în vederea întocmirii tabelului suplimentar este 16 mai, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora este 15 iunie, termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor este 5 iulie, iar cel de întocmire a tabelului definitiv consolidat este 15 iulie.
Lichidator judiciar provizoriu este SCP MB Management IPURL, care „va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro