Oțelul Galați a realizat scorul etapei, 8-0, cu Sportul Chiscani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oțelul Galați a realizat scorul etapei, 8-0, cu Sportul Chiscani

* după un meci care a semănat cu un antrenament cu public

 

Sportul a înregistrat o înfrângere severă, 8-0, la Galați, în partida cu Oțelul, iar după acest eșec echipa din Chiscani a preluat “lanterna roșie” a Seriei a II-a. Ca și în prima etapă pe teren propriu, la Galați Sportul nici nu a contat în faza de atac. De partea cealaltă, trupa condusă de Dorinel Munteanu s-a jucat cu ocaziile.

Oțelul a început în forță meciul de pe teren propriu cu Sportul Chiscani, având încă din primele minute câteva faze periculoase la poarta lui Ghițun.

Oțelul a marcat primul gol în minutul 26 prin Neagu, iar cinci minute mai târziu, Jardan a înscris și a dublat avantajul echipei gazdă. În repriza a doua formația gălățeană a marcat de șase ori și a irosit cam tot atâtea ocazii de gol. În minutul 54, Jardan a reușit “dubla”, iar Oțelul conducea deja cu 3-0. Niculae a trecut printre “jaloanele” din apărarea Sportului și a marcat pentru 4-0. Crîcimar (min. 69) a majorat scorul la 5-0 pentru gazde. Oțelul a mai înscris de trei ori prin Râpan, Jardan și Crîcimar și s-a impus cu 8-0.

Sportul Chiscani: Ghițun – Iancu (min. 75: Scarlat), M. Pascu, Dănăilă, Sima (min. 75: T. Ioniță) - Capbun (min. 38: C. Bogdan, min. 60: Sloată), Iacob, M. Eni, Bahnașu (min. 75: Tarozzi) - Stroe, S. Crăciun.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro